Prima pagina

Talibanii renunta la capitulare in urma unui "vis profetic"

21.11.2001, 00:00 23



Ahmad Karzai, fratele unuia dintre liderii opozitiei afgane, a afirmat ca talibanii au renuntat la planul de retragere din Kandahar in urma unui vis profetic avut de mullahul Omar, scria ieri cotidianul The Independent.

Relatari recente sugerau ca mullahul Omar a hotarat, in fata unei infrangeri certe, sa predea Kandaharul. Ieri insa, Ahmad Karzai, fratele lui Hamid, cel care a purtat negocieri cu talibanii in vederea predarii orasului, a afirmat ca "mullahul Omar s-a razgandit, deoarece a avut un vis profetic, potrivit caruia el va ramane la putere".

"Am avut un vis care confirma ca eu voi ramane in functie atat cat voi trai", ar fi spus mullahul Omar, citat de Karzai, potrivit cotidianului britanic.

Conform unor relatari preluate de presa, mollahul Omar acceptase ca talibanii sa se retraga in munti si sa predea controlul asupra Kandaharului mollahului Naqibullah si lui Haji Bashar, fosti comandanti mudjahedini care au luptat impotriva invaziei sovietice.

In final, insa, talibanii au afirmat ca inca detin controlul asupra orasului Kandahar. Orasul Kandahar, din sudul Afganistanului, este locul unde talibanii au iesit pentru prima oara la rampa si ultimul bastion de rezistenta al lor.

Kandaharul si Kunduzul (din nordul tarii) sunt singurele doua orase afgane aflate inca sub control taliban. Mollahul Omar, pe care talibanii il considera a fi liderul suprem al musulmanilor, pare sa se afle in continuare in Kandahar.

@ Un locotenent al teroristului Usama Bin Laden, principalul suspect in atentatele teroriste din 11 septembrie din Statele Unite, a fost retinut la Peshawar, in Pakistan, relateaza cotidianul pakistanez Frontier Post.

Fazle Raziq, "se afla in misiune de sabotaj, care viza tinte militare americane din Kuwait", a precizat Frontier Post.Suspectul a fost interogat de "o echipa comuna de investigatori civili si militari", se mai arata in publicatia citata.

"Fara indoiala, Raziq este o captura de pret. Acest lucru poate semnifica inceputul sfarsitului pentru Bin Laden", a declarat un analist pentru Frontier Post. Cotidianul nu a furnizat informatii suplimentare despre acest subiect.

@Pentagonul a declarat ca este foarte multumit de cooperarea dintre serviciile secrete americane (CIA) si fortele armate americane angajate in razboiul din Afganistan, dupa ce in presa au aparut informatii referitoare la existenta unor frictiuni intre cele doua institutii.

"Daca spunem lucrurilor pe nume, CIA a avut oameni la sol (...) inaintea sosirii militarilor americani" in Afganistan, a declarat secretarul american al Apararii, Donald Rumsfeld, in cursul unei conferinte de presa organizate la Pentagon.

"ai-au facut bine treaba", a adaugat ministrul american.

Rumsfeld a dezmintit faptul ca serviciile secrete desfasoara operatiuni separate:"Acestea coopereaza strans cu militarii, din momentul declansarii ofensivei", coordonate de Comandamentul Militar Central (CENTCOM) si de seful acestuia, generalul Tommy Frank. Rumsfled a declarat ca generalul Frank este "singur la comanda".

Purtatorul de cuvant al Pentagonului, Victoria Clarke, a accentuat "cooperarea extraordinara, la cel mai inalt nivel, privind eforturile depuse in acest razboi" dintre CIA si armata americana.

Cotidianul "Washington Post" informase, duminica, despre existenta unor "frictiuni" ocazionale intre militari si CIA, care desfasoara operatiuni paralele importiva talibanilor si retelei al-Qaida, prin intermediul agentilor aflati la sol si care coordoneaza raidurile aeriene.

Intrebat in legatura cu acest subiect, Clarke a declarat ca, din contra, exista "o coordonare foarte larga" intre diferitele organizatii americane implicate in razboi.

Potrivit expertilor americani, agentii CIA se afla pe teritoriul afgan din luna septembrie cu scopul de a culege informatii din randul pastunilor, la nevoie, contra unor sume de bani.

Agentii au folosit drone Predator (avion de recunoastere fara pilot), pentru a obtine informatii prin intermediul camerelor video. De asemenea, aceste avioane sunt capabile sa lanseze rachete antitanc Hellfire.

Conform publicatiei "Washington Post" care citeaza surse bine informate, agentii secreti aflati pe teren din data de 27 septembrie, sunt in mare parte veterani ai armatei americane care nu poarta uniforma, dar dispun de elicoptere, avioane si drone.

CIA a folosit, saptamana trecuta, informatiile culese de un astfel de avion fara pilot pentru a-si orienta bombardamentele in zonele in care se aflau membrii al-Qaida. In timpul acestei operatiuni lideri ai retelei al-Qaida au fost ucisi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO