Prima pagina

Retailerul de imbracaminte C&A deschide 10 magazine in Romania

29.04.2008, 20:09 64

Compania olandeza C&A, unul dintre cei mai importanti retaileri de imbracaminte din Europa, va patrunde pe piata locala incepand cu anul viitor, urmand ca pana la sfarsitul lui 2010 sa deschida aici 10 magazine.
"Vom deschide pentru prima data in Bucuresti, urmand ca apoi sa ne extindem in toate orasele cu peste 100.000 de locuitori. In 2009 vom deschide intre 4 si 6 magazine, urmand ca pana in 2010 lantul de magazine in Romania sa numere 10 unitati", a declarat Herbert Asamer, purtator de cuvant al C&A pe Europa Centrala si de Est.
Zonele vizate de companie pentru extindere sunt atat arterele centrale ale oraselor, cat si centrele comerciale, fiecare magazin necesitand aproximativ 2.000 de metri patrati. Compania, care are la nivel mondial peste 34.000 de angajati si peste 1.000 de magazine, a apelat deja la firma de recrutare Neumann pentru a se ocupa de angajarea personalului la nivel local, printre pozitiile deschise numarandu-se manager de magazin, asistent manager de magazin sau coordonator financiar.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO