Prima pagina

Olympus si-a deschis reprezentanta in Romania

Olympus si-a deschis reprezentanta in Romania
11.10.2007, 16:12 174

Producatorul de echipamente foto Olympus Imaging Europa a deschis o reprezentanta oficiala in Romania, scopul fiind o mai buna pozitionare a brandului Olympus si extinderea retelei de parteneri pe piata locala.
"Dorim sa sporim prezenta pe piata romaneasca a intregii game de camere foto digitale, reportofoane si binocluri, atat prin intermediul parteneriatelor existente cu distribuitorul MGT Educational si retailer-ul Flanco-Flamingo, cat si prin dezvoltarea unor parteneriate puternice viitoare cu alte retele de magazine (?) Piata locala a evoluat foarte mult in ultimii ani, clientii sunt din ce in ce mai pretentiosi, cauta produse mai sofisticate, iar noi credem ca prezenta unei reprezentante va sustine vanzarile de produse si accesorii foto Olympus", a declarat Daniel Jarul, Country Manager Olympus.

Acesta a adaugat ca, potrivit unor calcule estimative, cota de piata a brandului Olympus in Romania se situeaza intre 10% si 15% pe segmentul produselor si accesoriilor foto, corespunzand locului trei pe piata locala de profil.
"Anticipam pentru anul 2008 o crestere a vanzarilor cu 30%", a spus Daniel Jarul, care nu a dorit sa precizeze valoarea vanzarilor Olympus in Romania.
Compania a lansat recent pe piata locala mai multe camere foto, printre care SP-560 UZ este un model high-end pentru amatori cu zoom optic de 18x, rezolutie de 8 megapixeli, tehnologie de detectare a fetei si sistem dual de stabilizare a imaginii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO