Prima pagina

Constructiile au luat fata agriculturii in PIB

10.12.2007, 18:09 23

Sectorul constructiilor a depasit agricultura in ceea ce priveste contributia la formarea Produsului Intern Brut (PIB) in primele noua luni ale acestui an, situatie inversa fata de aceeasi perioada din 2006, potrivit datelor Institutului National de Statistica.
Ponderea constructiilor in PIB a ajuns la 7,4% la sfarsitul lunii septembrie, in conditiile in care piata a crescut cu 34,4% in aceasta perioada, la 19,75 miliarde de lei (circa 6 miliarde de euro). In primele noua luni din 2006, ponderea constructiilor in PIB a fost de 5,9%.
In acelasi timp, ponderea agriculturii in PIB a scazut de la circa 7,2% in primele trei trimestre din 2006 la 6,7% la sfarsitul lunii septembrie a acestui an. Productia din acest sector s-a redus cu 18,3%, la 17,8 miliarde de lei (circa 5,4 miliarde de euro).
Analistii spun ca desi scaderea din acest an a fost conjucturala, cauzata de seceta, aceasta tendinta se va vedea si in anii urmatori, Romania urmand sa se alinieze la celelalte state ale Uniunii Europene, unde agricultura are o pondere de doar 2-3% in PIB.
"Ponderea agriculturii in PIB este mult mai mare decat in alte tari ale UE, iar tendinta va fi ca aceasta sa se reduca. Totusi, scaderea de anul acesta nu arata un trend, ci a fost cauzata de socul puternic al secetei. Constructiile au luat un avant foarte puternic, dat de o cerere foarte mare, care alimenteaza oferta, dar nu cred ca in anii urmatori vom mai vedea cresteri de peste 30%", afirma Ionut Dumitru, analistul-sef al Raiffeisen Bank.
El considera ca ponderea mai mare in PIB a constructiilor decat cea a agriculturii se va pastra si in trimestrul patru.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO