Prima pagina

CNP: Productia industriala va incetini in primul semestru la 5,8%

30.05.2008, 12:31 13

Cresterea productiei industriale din primul semestru va fi de 5,8%, ritm usor inferior celui din primele sase luni din 2007, de 6,1%, iar avansul productivitatii muncii va incetini la 9,1%, de la 10,8% in aceeasi perioada a anului trecut, potrivit unui studiu al Comisiei Nationale de Prognoza (CNP).

In trimestrul doi, productia industriala se va majora cu 6,1%, iar productivitatea cu 9,4%, arata CNP, care include raspunsurile mai multor agenti economici.

Cresterea productivitatii va fi determinata atat de avansul productiei industriale, cat si de reducerea numarului de salariati.

Astfel, managerii se asteapta la diminuarea cu 3,2% a numarului de salariati, la nivel de semestru, ritm atenuat comparativ cu cel din primele sase luni din 2007, de 4%.

Pentru trimestrul al doilea, respondentii considera ca numarul mediu de salariati va ajunge la aproximativ 1,54 milioane de persoane, ceea ce reprezinta o scadere cu 3,4% raportat la perioada similara a anului 2007.

Ramurile in care se prevad reduceri importante de personal sunt extractia si prepararea minereurilor metalifere (20%), aparatura si instrumente medicale (16,5%), pielarie si incaltaminte (14,7%), articole de imbracaminte (13,4%) si produse din tutun (13,1%).

Agentii economici intervievati considera ca in primul semestru al anului cifra de afaceri pentru piata interna va avea o dinamica usor pozitiva, de 3,2%, in timp ce cifra de afaceri pentru piata externa se estimeaza sa creasca intr-un ritm mai accentuat, de 10,6%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO