Prima pagina

Bursa de la Bucuresti ii imbogateste si pe suedezi

16.03.2004, 00:00 17

Cresterea de 30% a actiunilor cotate la Bursa de Valori Bucuresti de la inceputul anului nu a adus castiguri doar pentru investitorii autohtoni ci si pentru fondurile straine de investitii care au intrat pe piata romaneasca. Unul dintre ultimele fonduri care au cumparat puternic actiuni romanesti in ultimele luni este Gustavus Balkans, fond administrat de compania suedeza Gustavus Capital Asset Management AB. Numai de la inceputul anului fondul a adus un castig de 18,7% in euro. Fondul a fost lansat in Suedia in luna octombrie a anului trecut.In primele luni ale acestui an nu numai Bursa de la Bucuresti a inregistrat cresteri importante, ci toate pietele de capital din sudul si estul Europei. Cea mai importanta actiune din portofoliul fondului este insa o actiune romaneasca, Banca Transilvania, care detine o pondere de 9,3% in portofoliul fondului. Actiunile acesteia au fost cele mai de la inceputul anului cele mai performante dintre actiunile lichide de la Bursa cu o crestere de peste 40%. Pe locul doi din punctul de vedere al detinerilor in Romania se afla actiunile Petrom care cu o pondere de 4,8% in portofoliul fondului. Actiunile Petrom au inregistrat ieri un nou maxim istoric, 1.850 lei/actiune, in crestere cu 22% fata de inceputul anului.
In total, actiunile detinute de fond in Romania reprezinta aproape o treime din actuvul fondului, piata romaneasca fiind depasita doar de cea din Croatia din punctul de vedere al expunerii fondului.
Gustavus Balkans functioneaza ca un fond mutual deschis, cu investitii in tarile din Balcani, Slovenia, Austria, Ungaria, Rusia, Ucraina, Belarus. Pe termen scurt, pietele tinta sunt cele din Romania, Bulgaria, Croatia si Slovenia.
Ultimele luni au adus pe piata romaneasca de capital investitii din partea mai multor fonduri straine, aceasta fiind si una din explicatiile cresterii preturilor actiunilor de in ultima perioada. Numai in primele doua luni ale anului investitorii straini au adus peste 8 milioane de dolari la Bursa de la Bucuresti.
Banca de investitii Trigon Capital, de exeplu, o institutie financiara majora in Europa Centrala si de Est, a anuntat la inceputul acestui an ca ar putea aloca pina la cinci milioane de euro pentru piata de capital din Romania, fiind interesata in principal de companii cu activitati in domenii precum bancar, energetic si farmaceutic. Compania este activa in Romania incepind cu septembrie 2003, pina in prezent investitiile sale vizind in principal cele cinci societati de investitii financiare.
Cel mai mare fond intrat anul trecut pe piata este Hyposwiss Danube Tiger, administrat de o companei elvetiana. Printre principalele detineri ale fondului se numara tot Banca Transilvania si Petrom. Fondul a mai investit in actiuni Compa Sibiu, Uzinexport Bucuresti si Eforie Constanta.
vlad.nicolaescu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO