Prima pagina

BNR: Cozonacii din decembrie au umflat inflatia

12.01.2006, 19:51 9

Inflatia pe 2005 a fost de 8,6%, depasind la limita plafonul maxim de 8,5% anuntat de BNR, asa cum anticipau atat guvernatorul Mugur Isarescu la inceputul lui decembrie, cat si raportul asupra inflatiei publicat in noiembrie. Principala cauza invocata de banca centrala: majorari de preturi asupra carora nu are influenta (preturi administrate). Asteptarile pietei erau chiar mai pesimiste - 8,7-8,8%.

La sfarsitul lui 2004, inflatia a fost de 9,3%, ceea ce inseamna ca dezinflatia pe 2005 a fost mai mica de un punct procentual. Tendinta descrescatoare este mai evidenta la nivelul ratei medii anuale a inflatiei, care a coborat de la 11,9% la 9,1%. Totusi, rata medie lunara a ramas neschimbata in 2005, la 0,7%.

"Pe de-o parte, este bine ca inflatia nu a depasit nivelul din 2004. Pe de alta parte, sa nu uitam ca tinta Bancii Nationale s-a modificat de la 6% la 7% si apoi la 7,5%, iar derapajul inflatiei fata de aceste tinte este substantial", comenteaza Daniel Daianu, fost economist-sef al BNR. El spune ca, in primul rand, cota unica de impozitare a fost cea care a imprimat inflatiei primul derapaj in 2005.

In ciuda explicatiilor BNR, in decembrie tocmai preturile produselor alimentare - care intra in aria de influenta a politicii monetare - au provocat ratarea completa a tintei, crescand cu 1,1%, adica dublu fata de rata lunara a inflatiei de 0,5%.

Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului Mugur Isarescu, da vina pe cozonaci. "Aveam toate conditiile sa intram in marja, dar ouale s-au scumpit cu 20,5% din cauza zecilor de mii de cozonaci facuti pentru Sarbatori; cartofii cu 12%, iar branza cu 2,3%", a declarat Vasilescu, insistand asupra majorarii preturilor produselor nealimentare cu numai 0,2%, in pofida cererii foarte mari de bunuri de larg consum. Cat despre o eventuala noua modificare a tintei pe 2006, Adrian Vasilescu spune ca "sunt inca analize".

Conform strategiei economice elaborate in 2000 de Guvernul Isarescu si la care guvernatorul BNR obisnuieste sa se raporteze, inflatia ar fi trebuit sa scada la 7% in 2005 si apoi la 4% in 2006. Ultimele prognoze din raportul de inflatie pe noiembrie 2005 indica o inflatie de 6% la sfarsitul lui 2006, chiar daca tinta a fost fixata formal la 5%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO