Prima pagina

Asiguratorii au de castigat din confuzia privind fondurile de pensii private

30.03.2005, 00:00 16

Pana sa se infiinteze pe piata romaneasca fondurile de pensii, companiile de asigurari vand pe zi ce trece tot mai multe produse de tipul pensiilor private, chiar daca acestea nu presupun, la ora actuala, nici un fel de deductibilitate. Legislatia privind fondurile de pensii private a fost adoptata, dar nu este deloc conforma cu asteptarile investitorilor, asa incat va trebui modificata.


Practic, a explicat Marius Onofrei, director de comunicare si relatii publice la Allianz-Tiriac Asigurari, "orice produs traditional de asigurare mixta de viata se poate transforma la scadenta in anuitati", asigurand clientului o renta viagera, deci o pensie.


Piata asigurarilor ar putea oferi, deci, solutia cea mai rapida de reformare a sistemului de pensii romanesc. Iar asiguratorii confirma trendul ascendent pe care s-au situat in ultimul timp vanzarile de produse tip pensii private.


"Ca urmare a mentionarii foarte dese in presa din Romania a subiectului pensiilor private, am inregistrat o crestere evidenta a interesului clientilor pentru produsele tip pensie oferite de ING Asigurari de Viata. In opinia mea, chiar in ciuda lipsei unor deduceri semnificative pentru pensiile private, cererea pentru acest tip de produse va inregistra o crestere si in perioada urmatoare", a declarat Bram Boon, director general executiv al ING Romania, companie care a ocupat in 2004 prima pozitie in topul asiguratorilor pe segmentul viata.


Sorin Dragomirescu, director zonal pe asigurari de viata si pensii private al Ardaf, nu crede ca lipsa deductibilitatii va descuraja potentialii asigurati, mai ales in cazul unor sume mici. "Oamenii au inceput sa fie constienti ca daca nu economisesc acum, nu vor avea bani mai tarziu", a comentat Dragomirescu.


In plus, populatia incepe sa sesizeze avantajele produselor de acest gen, comparativ cu sistemul public de pensii. Dupa cum a subliniat reprezentantul Ardaf, produsele de tip pensii private oferite de asiguratori au avantajul ca stipuleaza un beneficiar, iar "banii nu se pierd in cazul decesului, cum se intampla la asigurarile de stat".


Volumul politelor de tip pensii private au crescut si pentru AIG Life, a aratat directorul general adjunct Theodor Alexandrescu. Potrivit lui, circa 50% din politele de asigurari individuale de viata vandute de AIG Life sunt pensii private.


Reforma pensiilor ar putea incepe intr-adevar de la oferta asiguratorilor de pe piata, care va fi cu siguranta extinsa o data cu stimulentele de ordin fiscal si cu definitivarea cadrului legislativ. Insa, sustin unele voci din piata, intarzierea aparitiei fondurilor de pensii reprezinta o pierdere pentru piata de capital romaneasca.


"Fondurile de pensii ar reduce sansele de speculatie de pe bursa, de distorsionare artificiala a preturilor, ar stabiliza piata si ar diminua impactul socurilor externe", a explicat Felicia Popovici, executive director la Raiffeisen Capital&Investment.


Felicia Popovici a subliniat necesitatea ca, la infiintare, fondurile de pensii sa dispuna de posibilitati de investire pe termen lung, pentru a egaliza durata activelor cu cea a obligatiilor. De aceea, sustine ea, patrunderea fondurilor de pensii va stimula dezvoltarea de noi produse pe piata de capital, mai precis a instrumentelor cu venituri fixe pe maturitati mari. "Este extrem de important ca fondurile de pensii private sa-si inceapa activitatea", a conchis Popovici.


In celelalte state central si est-europene care au aderat in 2004 la Uniunea Europeana, reforma sistemului de pensii fusese finalizata inainte de integrare, in timp ce Romania ar putea sa nu fie pregatita din acest punct de vedere la 1 ianuarie 2007. Vecinii ne sfatuiesc insa sa nu pierdem timpul.


"Experienta poloneza a fost pozitiva", a declarat Marcin Zielinski, senior expert in cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor si a Fondurilor de Pensii din Polonia. "In Romania ar trebui sa se lanseze cat de curand fondurile de pensii, deoarece acestea investesc in economia autohtona", a mai spus expertul. In Polonia, fondurile de pensii au inceput sa functioneze din 1999 si au acumulat fonduri care se ridicau, in februarie 2005, la suma de 16 miliarde de euro.


In Ungaria, fondurile de pensii pot activa atat in cadrul pilonului doi (al pensiilor administrate privat), cat si in cadrul pilonului trei (voluntar), cu conditia sa tina evidenta separata a sumelor administrate in cadrul celor doi piloni, a precizat Andrea Deak, director adjunct in cadrul Departamentului de Afaceri Internationale al Autoritatii de Supraveghere Financiara din Ungaria. Ungaria nu a implementat o schema de pensii ocupationale.


Fondurile de pensii din cadrul pilonului doi aveau in Ungaria, la finele anului trecut, active totale in valoare de 3,58 miliarde de euro, iar cele care opereaza in cadrul pilonului trei dispuneau de active totale de 2,35 miliarde de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO