Prima pagina

Activele Bancii Comerciale Carpatica avanseaza cu 1% in T1

12.05.2008, 17:24 8

Banca Comerciala Carpatica (BCC), banca detinuta de Ilie Carabulea, avea la sfarsitul primului trimestru, active in valoare de 2,3 miliarde de lei (622 milioane euro), in crestere cu 33% fata de nivelul activelor din primele trei luni ale anului trecut, potrivit datelor companiei.

La finele primului trimestru din 2007 activele totalizau 1,72 miliarde lei, iar la finalul anului, banca avea active de 2,28 miliarde de lei.

Institutia de credit a obtinut in primele trei luni un profit net de 2,64 milioane de lei (714 mii euro), in crestere de la 147.145 de lei in aceeasi perioada a anului trecut.

Veniturile bancii aproape s-au dublat in acelasi interval, la 151,3 milioane de lei, in timp ce cheltuielile au avansat de la 76,1 milioane de lei la 148,62 milioane de lei.

Anul trecut, BCC a inregistrat un profit net de 8,42 milioane de lei, conform standardelor romanesti de contabilitate, iar pentru acest an mizeaza pe un castig in crestere de peste cinci ori, la 44,66 milioane de lei.

BCC vizeaza sa-si sporeasca in acest an veniturile cu 22% fata de 2007, de la 451,39 milioane de lei la 550,43 milioane de lei, potrivit bugetului de venituri si cheltuieli.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO