Prima pagina

Actiunile companiilor listate in Europa au atins un nou maxim al ultimilor sase ani

17.04.2007, 16:53 12

Principalul indice care evalueaza evolutia titlurilor companiilor listate in Europa a urcat, marti, la cea mai ridicata valoare din ultimii sase ani, in conditiile in care avansul preturilor din SUA s-a plasat sub asteptari, sustinand estimarile privind scaderea dobanzilor, transmite Reuters.
Indicele pan-european FTSEurofirst a atins un maxim de 1.573,2 puncte, in timpul tranzactiilor de marti, cu 0,1% peste nivelul inregistrat la sfarsitul sedintei de luni, iar contractele futures pe evolutia indicilor bursieri americani s-au apreciat, de asemenea.
Pe de alta parte, principalul indice al bursei din Londra, FTSE 100, a scazut cu 0,4%, in contextul in care inflatia din Marea Britanie a depasit 3%, iar cursul lirei sterline a depasit pragul psihologic de doi dolari, atingand cea mai ridicata paritate din ultimii 15 ani in raport cu moneda americana.
Inflatia din SUA a crescut cu 0,6% in martie, in raport cu luna precedenta, comparativ cu un avans de 0,4% in februarie.
"Cu toate acestea, va fi nevoie de noi scaderi semnificative, inainte ca Rezerva Federala sa adopte o decizie in sensul relaxarii politicii monetare", se arata intr-o analiza a ING. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO