Politică

SRI: Iordanianul susţinea ISIS şi era dispus să se implice în acţiuni împotriva României

SRI: Iordanianul susţinea ISIS şi era dispus să se...

Autor: Departamentul Social

29.12.2015, 16:25 435

Serviciul Român de Informaţii (SRI) precizează într-un comunicat că Jamal A. Abdel Jabbar Khalil Shalash, aflat în România din anul 1991, a fost monitorizat începând cu anul 2014, context în care s-a stabilit că desfăşura activităţi care, potrivit cadrului legal în domeniul antiterorism, constituie riscuri şi ameninţări la adresa securităţii naţionale.

"Astfel, începând cu anul 2014, Jamal A. Abdel Jabbar Khalil Shalash a parcurs un proces progresiv de (auto)radicalizare ca urmare a accesării sistematice a propagandei online a unor entităţi teroriste jihadiste prezente în arealul de conflict siriano-irakian şi, în special, Daesh (ISIS, n.r.). Jamal A. Abdel Jabbar Khalil Shalash a derulat în mediul virtual şi relaţional o susţinută propagandă jihadistă, de radicalizare şi recrutare ideologică în favoarea Daesh, încercând chiar să legitimeze modul de operare al organizaţiei, inclusiv atacurile comise recent la Paris. De altfel, susţinerea necondiţionată pe care acesta o manifestă faţă de acţiunile Daesh include şi disponibilitatea de a se implica în acţiuni împotriva României", arată SRI.

Cetăţeanul iordanian a fost declarat indezirabil în România, pentru 15 ani, de Curtea de Apel Bucureşti, la cererea parchetului de pe lângă această instanţă, din raţiuni de securitate naţională.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat, luni, Curtea de Apel Bucureşti, în urma propunerii formulate de SRI, pentru a aprecia asupra dispunerii măsurii de declarare ca indezirabil a cetăţeanului iordanian Jaml Abdel Jabbar Khalil, pe o perioadă de 15 ani, pentru considerente de securitate naţională, potrivit unui comunicat al parchetului.

Marţi, CAB a admis cererea şi l-a declarat indezirabil pe cetăţeanul iordanian, suspectat de propagandă jihadistă. Decizia CAB nu este definitivă, dar este executorie, astfel că bărbatul urmează să fie expulzat. Surse judiciare au precizat pentru MEDIAFAX că se doreşte expulzarea acestuia în maxim 48 de ore.

Potrivit purtătorului de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea, cetăţeanul iordanian este om de afaceri şi are o familie la Constanţa.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO