Politică

Senatorii nu au vrut referendum simultan cu alegerile

22.07.2005, 20:11 16

Planurile presedintelui Traian Basescu privind organizarea unui referendum simultan cu un eventual scrutin pentru alegerile anticipate au fost date ieri, peste cap, in comisia juridica a Senatului.

Premierul Calin Popescu Tariceanu anuntase in urma cu doua zile ca Executivul a modificat prin ordonanta legea referendumului, in sensul extinderii sferei de aplicare a legislatiei in domeniu.

"Aceasta modificare nu inseamna ca referendumul va fi organizat a doua zi. Este un act care confera posibilitatea abordarii printr-un referendum atat a problemelor constitutionale si de integrare europeana, cat si a celor legate de justitie", a spus premierul.

Conform unor surse parlamentare, citate de Ziarul Financiar, decizia modificarii legii referendumului a fost luata tocmai pentru organizarea unei consultari populare privind reforma in Justitie simultan cu alegerile anticipate. Chiar si in cazul in care nu se va ajunge la anticipate, autoritatile ar putea organiza un referendum cu intrebari de principiu asupra masurilor din legea reformei in Justitie declarate neconstitutionale de catre Curtea Constitutionala, au afirmat aceleasi surse.

La propunerea reprezentantilor PSD, senatorii au amendat ordonanta de urgenta privind organizarea referendumului si in alte probleme decat cele prevazute in Constitutie si au interzis organizarea referendumului national in perioada campaniei electorale pentru alegerile parlamentare si prezidentiale, dar si concomitent cu scrutinul.

Senatorul PSD Nicolae Serban a propus ca ordonanta sa prevada interzicerea organizarii referendumului national in perioada campaniei electorale pentru alegerile parlamentare si prezidentiale, dar si concomitent cu scrutinul.

Pe de alta parte, senatorul PSD Doru Ioan Taracila a formulat un amendament prin care sa existe posibilitatea consultarii populatiei pe probleme concrete care privesc nivelul de trai, masurile de protectie sociala sau fiscale pe care le ia Executivul.

In discutiile din comisia juridica, atat reprezentantul executivului, secretarul de stat in Ministerul Justitiei Mihai Eftimoiu, cat si senatorii coalitiei s-au declarat de acord cu amendamentele senatorilor PSD. Initial, senatorii PSD din comisia juridica cerusera ca Executivul sa abroge ordonanta privind organizarea referendumului, insa, intre timp, a decis sa depuna mai multe amendamente.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO