Politică

PSD raspunde cu proiecte de legi la criticile baronesei Emma Nicholson

11.02.2004, 00:00 18



PSD a raspuns ieri, destul de neconvingator, criticilor de o virulenta fara precedent la adresa administratiei de la Bucuresti facute luni de raportorul Parlamentului European pentru Romania, baroneasa Emma Nicholson.



Vicepresedintele partidului de guvernamant si totodata ministrul de externe, Mircea Geoana a spus ieri ca PSD a privit "cu seriozitate" criticile raportorului european dar a adaugat ca acestea nu trebuie apreciate in mod exagerat. "Am privit cu multa seriozitate ceea ce a spus doamna Nicholson, dar, dintr-o remarca critica importanta sa o transformi intr-o chestiune decisiva, aceasta ar insemna o precipitare politica", afirma ministrul de externe.



Desi oficialul european nu a pus nici o clipa problema legislatiei insuficiente in combaterea coruptiei, ci a aplicarii acesteia, ieri, la Delegatia Permanenta a PSD liderii acestui partid au decis sa promoveze joi in sedinta de Guvern un alt pachet de lege impotriva coruptiei. Mircea Geoana nu a dat detalii despre acesta noua legislatie anticoruptie - alta decat pachetul promovat in primavara anului trecut. Insa, purtatorul de cuvant al PSD, Bogdan Niculescu-Duvaz, afirma ca noua legislatie este menita sa permita implementarea legilor anticoruptie deja adoptate "sa se treaca de la faza de legiferare la cea de implementare". Dar, ce va contine concret aceste legi, pe cei idee va merge, nici unul dintre cei doi reprezentanti ai PSD nu au precizat.



O alta necunoscuta este ceea ce va face Guvernul in privinta reformei in administratiei, domeniu asupra caruia s-au concentrat multe dintre criticile raportorului european. Potrivit lui Mircea Geoana, tot joi, Guvernul "va lua masuri" pentru reformarea administratiei si in ceea ce priveste reforma economica. Nici despre aceste decizii nu au fost facute mai multe precizari, insa, ministrul de externe da asigurari ca toate deciziile guvernamentale care vor fi luate pana in luna iulie vor conduce la consemnarea, in viitorul raport de tara al Comisiei Europene - deciziv pentru integrarea Romaniei -, a progreselor facute in punctele considerate acum vulnerabile: coruptie, reforma in justitie si in administratiei. In cazul in care raportul Comisiei Europene din acest an nu va fi favorabil Romaniei, ministrul de externe a admis ca nu va exista un cadru politic care sa permita incheierea negocierilor in acest an.



De asemenea, Geoana a tinut sa dea asigurari ca toate criticile dure ale baronesei Emma Nicholson si amendamentele Nicholson si Oostlander - care propun inghetarea negocierilor de aderare si monitorizarea stricta a Romaniei - nu vor avea un "impact defavorabil" asupra negocierilor de aderare. Unul dintre argumentele ministrului de externe a fost anuntarea pachetului financiar pentru Romania si Bulgaria facut public ieri, la data prestabilita de Comisia Europeana.



Pe de alta parte, liderului grupului PSD din Camera Deputatilor, Viorel Hrebenciuc, a sustinut ca parlamentarii Comisiei de integrare sa participe ca observatori la dezbaterile din Parlamentul European.





Magistratii, tapii ispasitori



Toate punctele vulnerabile din sistemul judiciar - coruptie, deficiente in aplicarea unor legi - semnalate de Emma Nicholson - au primit un raspuns cel putin surprinzator din partea PSD. Potrivit purtatorului de cuvant al partidului de guvernamant, toate aceste probleme trebuie sa primeasca un raspuns din partea Consiliului Superior al Magistraturii si nu din partea Ministerului Justitiei, intrucat, sustine Niculescu-Duvaz, Ministerul Justitiei nu se poate implica. "Raspunderea Ministerului Justitiei in legatura cu coruptia din sistem este in cea mai mica masura posibila. Magistratii trebuie sa construiasca pavaza care sa reduca coruptia din sistem. Nu poate Ministerul Justitiei sa intervina", a sustinut purtatorul de cuvant al PSD. Niculescu-Duvaz si-a continuat pledoaria vorbind despre pachetul de legi care ar trebui sa garanteze independenta justitiei. Aceste legi sunt in Parlament, in diferite stadii de dezbatere, insa asa cum arata acum proiectele Guvernului nu numai ca nu elimina, din contra, pare sa consolideze rolul ministrului justitiei in numirea si promovarea magistratilor.



Discutia din Delegatia Permanenta, axata pe criticile baronesei Emma Nicholson, nu a dus la responsabilizarea politica a vreunuia dintre ministrii. Intrebat daca nu s-a pus problema demiterii ministrilor justitiei si internelor, Rodica Stanoiu, respectiv Ioan Rus, dat fiind faptul ca majoritatea criticilor s-au concentrat pe domeniile gestionate de ei, vicepresedintele PSD Mircea Geoana a spus ca "nu a fost vorba despre "demiterea unor ministrii".





Apel la opozitie



In plus, Geoana a lansat in numele PSD un apel partidelor de opozitie "sa evite excesele" si sa nu mai "politizeze excesiv" temele integrarii europene. Vicepresedintele PSD s-a referit la pozitiile foarte critice ale opozitiei - care a cerut demisia guvernului, considerandu-l responsabil de periclitarea integrarii. "Sa ne confruntam pe teme reale. Trebuie sa existe o limita. Cand un lider al opozitiei vorbeste despre trafic de organe, nu poate fi tolerat", afirma Geoana.





PSD gireaza integritatea Rodicai Stanoiu



Ministrul Justitiei Rodica Stanoiu se confrunta si cu alte acuzatii privind colaborarea cu fosta securitate, sub numele de cod Paula. Ieri, Stanoiu nu a raspuns acestor acuzatii insa colegii sai de partid, Mircea Geoana si Bogdan Niculescu-Duvaz, sustin ca partidul nu are indoieli in privinta "probitatii si integritatii Rodicai Stanoiu". Geoana sustine ca Delegatia Permanenta a PSD nu s-a discutat ieri despre acuzatiile aduse ministrului justitiei, ca ar fi fost informator al Securitatii, dar se declara convins sa Stanoiu va raspunde acestor acuzatii.
mirela.luca@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO