Politică externă

Ucraina se apropie de reluarea scrutinului prezidential

29.11.2004, 00:00 9

Sansele ca in Ucraina sa fie repetat al doilea tur al alegerilor prezidentiale au crescut considerabil in ultimele zile. In primul rand, Parlamentul a respins printr-un act oficial recunoasterea rezultatelor de la alegerile din urma cu o saptamana. Asta nu inseamna automat ca scrutinul trebuie reluat, pentru ca ultimul cuvant in procedurile constitututionale ucrainene, intr-o astfel de situatie ii apartine presedintelui tarii. In cazul despre care vorbim, Leonid Kucima, cel care il sustine pe actualul premier, Victor Ianukovici.
In al doilea rand, voci importante din cadrul Uniunii Europene au sustinut public, tot in aceste ultime zile, solicitarea liderului opozitiei, Victor Iuscenko, de a fi chemati din nou ucrainnii la urne.
Nu in ultimul rand, de vreme ce avem de-a face cu o voce influenta in aceasta ecuatie, este vorba despre Rusia, Kremlinul a acceptat ca este de bun augur reluarea votului. Asta in conditiile in care Vladimir Putin personal a iesit public in doua randuri pentru a-l felicita pe protejatul sau, Victor Ianukovici, de ceea ce el a numit victoria actualului premier la presedintia Ucrainei. Pozitia Moscovei, la finele saptamanii s-a concretizat intr-o declaratie care a vorbit despre reluarea votului ca un lucru favorabil.
Sambata, cand doua milioane de oameni au iesit in strada pentru a sasea zi consecutiv, Parlamentul de la Kiev a adoptat doua rezolutii prin care a refuzat sa-l declare pe Ianukovici castigatorul alegerilor prezidentiale. Ieri, pana la pranz se adunasera din nou in Piata Independentei, teatrul manifestarilor opozitiei, peste 800.000 de oameni pe o vreme teribil de neprielnica, era ger sub 10 grade Celsius si ningea vartos.
Parlamentarii ucrainieni au spus ca votul de la alegerile din urma cu doua duminici a fost viciat prin frauda. Nu Parlamentul este cel care stabileste rezultatul votului popular la alegerile prezidentiale. In lantul deciziilor mai exista Curtea Suprema si presedintele tarii. Astazi, Curtea Suprema de la Kiev urmeaza sa judece cea mai importanta parte a plangerilor inaintate de opozitie, care toate spun ca a fost o fraudare masiva, de proportii, a rezultatului.
In urma pronuntarii sentintei de catre Curtea Suprema, presedintele tarii este cel care spune daca se reia sau nu votul.
In decizia de reluare a alegerilor mai este importanta si credibilitatea de care se bucura Biroul Electoral Central. Format din oameni care au fost numiti de Ianukovici, Biroul Electoral Central este acuzat de catre alianta partidelor conduse de Iuscenko ca a acceptat fraudele. Biroul Electoral a fost solicitat de catre observatorii occidentali, ca si de forurile europene sa nu se grabeasca sa anunte rezultatele, cel putin nu inainte de a cerceta solicitarile opozitiei. BEC a amanat cu doar doua ore anuntul oficial al rezultatului in care l-a dat castigator pe Ianukovici, omul puterii. Sambata, cand Parlamentul de la Kiev a discutat validarea scrutinului de acum doua duminici, Biroul Electoral central a primit un vot de neincredere din partea majoritatii covarsitoare a parlamentarilor.
Ministrul de Externe al Olandei, Ben Bot, care a vorbit in numele Uniunii Europene, for a carui presedintie este asigurata de tara sa, a spus ca rezultatul ideal al alegerilor ar fi refacerea scrutinului pana la sfarsitul anului.
adelina.radulescu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO