Politică externă

Plan "B", pentru cazul in care francezii resping Constitutia Europei

19.04.2005, 20:55 15

Bruxellesul pregateste un plan "B" in cazul in care francezii resping, in cadrul referendumului din 29 mai, Tratatul constitutional al Uniunii Europene.

Chiar daca toti liderii francezi si responsabilii Comisiei Europene sustin, pe o singura voce, ca nu exista un plan "B", chiar daca acesta nu este, inca, pe hartie, el incepe sa prinda contur in mintile responsabililor de la Bruxelles. Nici despre un plan "B" conceput de Paris si Berlin, in cazul unui esec al referendumului in Marea Britanie, nu s-a stiut multa vreme si nici acum nu sunt cunoscute toate detaliile. Dar acest plan ar putea ramane fara obiect, in cazul esecului referendumului din Franta. Referendumul din Marea Britanie ar urma sa aiba loc in 2006.

Iata insa ca laburistii, la putere, care spera sa castige alegerile din mai, ar putea renunta la organizarea lui. Surse din cadrul guvernului britanic, citate de publicatia The Guardian, sustin ca, daca referendumul din Franta esueaza, organizarea consultarii populare in Marea Britanie devine inutila. Responsabilii din cadrul Foreign Office cred ca, in acest caz, liderii europeni vor opri procesul de ratificare a Constitutiei.

Subiectul este cu atat mai delicat cu cat Marea Britanie preia presedintia rotativa a UE, la 1 iulie. Laburistii ezita sa-si faca publice intentiile pentru ca se tem ca rivalii lor conservatori vor folosi aceasta tema in campania electorala pentru alegerile generale. Conservatorii au promis organizarea unui referendum in maximum sase luni, in cazul in care castiga alegerile.

Ieri, Tony Blair a infirmat ca ar urma sa anuleze referendumul.

Ca si in Franta, opinia publica din Marea Britanie este, intr-un procent insemnat, ostila Constitutiei europene. Ce se va intampla daca Constitutia va fi respinsa in Franta si apoi si in alte state? Le Figaro vorbea ieri de un plan "B" care se pregateste la Bruxelles, chiar daca ipoteza este respinsa de oficiali. De zece zile, scrie publicatia franceza, un grup de experti lucreaza la Bruxelles pentru un asemenea plan.

Ar fi vorba, in mare, de un scenariu tehnic, in mai multe etape, care va fi modificat in functie de evolutia lucrurilor.

Prima etapa a acestui plan priveste perioada imediat de dupa referendumul din Franta, la 29 mai, si prevede ca procesul de ratificare nu va fi stopat. A-l intrerupe ar insemna ca se neaga ratificarile care au precedat votului francez, cele din Spania, Italia si Germania. In acest timp, Tratatul de la Nisa, care reglementeaza functionarea institutiilor in Uniunea extinsa, ramane in picioare drept urmare nu va exista o criza institutionala.

Cea de-a doua etapa este a bilantului politic si va tine pana in 2006. Oricum, Tratatul constitutional prevede si ipoteza ca o tara sau mai multe sa spuna "nu" si consemneaza ca, in acest caz, procesul de ratificare nu va fi stopat. Fiecare Consiliu European, mai ales cel din 16 iunie, va face bilantul.

In fine, cea de-a treia etapa prevede intrarea in functiune, pe bucati, a Tratatului, in functie de cate tari au spus nu. In functie de numarul de esecuri inregistrate, Tratatul ar putea fi ingropat sau renegociat in parte.

Daca respingerea nu este masiva este posibil sa se stabileasca un "Tratat bis", de pilda pentru capitolul III din Tratatul constitutional, care se refera la functionarea institutiilor europene. Daca mai multe tari mari voteaza "nu", Franta, Marea Britanie, Polonia, de pilda, Tratatul este, din punct de vedere politic, mort, dar poate fi reinviat pe bucati.

Va fi suficient sa fie selectionate inovatiile care intrunesc consensul, iar acestea sa intre in vigoare printr-un acord interguvernamental sau interinstitutional (Consiliu, Comisie, Parlament) sau chiar printr-un nou tratat, mai mic, chiar de o pagina, care sa fie ratificat de parlamentele nationale. Cateva inovatii din Tratatul constitutional sunt pur tehnice: stabilirea unui presedinte al UE, a unui ministru de externe, un serviciu diplomatic comun, suspendarea dreptului de veto in anumite domenii. Aceasta recuperare a Tratatului, pe bucati, poate sa se faca prin acordul unanim al statelor membre ale UE sau prin acordul unor grupuri mici de state care vor aproba doar ceea ce le intereseaza. Acest ultim fapt ar conduce la o Europa cu doua viteze in care Franta si Germania nu vor mai juca rolul de motor.

Perspectiva respingerii referendumului in Franta produce tulburare in guvernul de la Paris si sunt voci care spun ca premierul Jean-Pierre Raffarin ar putea demisiona.

Ieri a izucnit o disputa violenta intre Raffarin si ministrul de interne, Dominique de Villepin, dupa ce acesta din urma a afirmat ca, indiferent de rezultatul referendumului, politica guvernului ar trebui schimbata. Acest lucru a fost interpretat de premier drept un atac la adresa sa. iulian.anghel@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO