Politică externă

Israelul a atacat o baza ONU in Liban

27.07.2006, 19:53 10

Patru observatori ONU au fost ucisi marti seara de un raid israelian asupra unei baze a Fortei Interimare a Natiunilor Unite din Liban (UNIFIL), din localitatea Khiam, cu doar o zi inaintea conferintei de la Roma, care are ca tema situatia din Liban. Kofi Annan, secretarul general al ONU, a declarat ca atacul a fost "aparent deliberat". In acest timp, luptele din sudul Libanului au conti-nuat, provocand moartea a 13 soldati israelieni. Conform unor declaratii ale oficialilor libanezi, pagubele materiale provocate de bombardamentele israe-liene se ridica, pana acum, la doua miliarde de dolari. Libanul cere ca statul evreu sa plateasca aceste pagube.
Kofi Annan, sustinut de presedintele Finlandei, Tarja Halonen, a cerut Israelului sa declanseze o investigatie asupra modului in care s-a produs atacul asupra bazei UNIFIL, un raid aerian in urma caruia au murit patru observatori ONU. ONU a incercat sa ia legatura de zece ori cu Israelul inainte de declansarea atacului.
"Acest atac de artilerie si aerian coordonat asupra unui post ONU infiintat cu mult timp in urma si semnalizat clar la Khiam a avut loc in pofida asigurarilor pe care le-am primit personal de la premierul Ehud Olmert ca pozitiile ONU nu vor fi atacate", a declarat Annan. Premierul israelian Olmert a replicat ca "este de neconceput ca ONU sa defineasca o eroare ca pe o actiune aparent premeditata".
In acest timp, confruntarile armate au continuat in sudul Libanului, in jurul localitatii Bint Jbeil, oras denumit de israelieni "capitala terorismului. 13 israelieni au fost ucisi, conform unor surse Reuters. Fortele armate israeliene (Tzahal) sunt implicate, de mai multe zile, in ciocniri cu militiile Hezbollah din zona, dupa ce, duminica, satul Maroun al-Ras fusese ocupat. Israelul se lauda cu uciderea, in timpul unui raid aerian, a lui Abu Jaafar, unul dintre comandantii Hezbollah si liderul "sectorului central" din zona de granita.
Ieri, la Roma, s-a desfasurat o intrunire a statelor UE, SUA si a catorva tari arabe pentru rezolvarea conflictului din Liban. La conferinta nu au fost prezente Siria, Iranul si Israelul, dar a fost un reprezentant al Libanului. Liderii arabi au cerut rezolvarea imediata a ostilitatilor si crearea rapida a unei forte de mentinere a pacii, SUA si statele europene fiind de parere ca nu sunt indeplinite conditiile pentru a se atinge aceste obiective. Premierul italian Romano Prodi nu a vrut sa catalogheze Hezbollah ca grupare terorista, asa cum ceruse Israelul. SUA si UE vor ca forta de mentinere a pacii sa fie sub egida ONU, iar Israelul sub steagul NATO. De altfel, din Israel, Ehud Olmert a transmis un mesaj clar: "Armata va forma o fasie ingusta de unul sau doi kilometri unde nu va exista prezenta fortelor armate israeliene". Tara cea mai activa s-a dovedit a fi Franta, care a spus ca in cazul unei forte internationale de mentinere a pacii, ar contribui cu un efectiv militar insemnat numeric. Chirac a declarat ca " Franta isi va asuma responsabilitatile in Liban", sugerand ca ar putea prelua conducerea respectivei forte, potrivit Le Monde. Chirac si-a continuat discursul prin critici la adresa Siriei si Iranului: "Informatiile de care dispunem dovedesc faptul ca Iranul trimite, probabil via Siria, armament sofisticat si finantare pentru Hezbollah".
Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a declarat ca nu intentioneaza sa cada la pace cu Israelul si ca va incerca lovirea unor tinte cat mai in interiorul teritoriului israelian. Pentru Hezbollah, singura solutie este un schimb de prizonieri. Acesta este si punctul de vedere impartasit de Siria: "Cerem ca Statele Unite sa exercite presiuni asupra Israelului, pentru a accepta incetarea focului si schimbul de prizonieri". De cealalta parte, Olmert crede ca Israelul poate sustine o confruntare de lunga durata.
Ostilitatile in zona de conflict continua, bilantul victimelor ajungand aproape de 450. Libanul estimeaza ca pagubele materiale pe care le-a provocat statul evreu se ridica la 2,07 miliarde de dolari. "Israelul trebuie obligat sa plateasca aceste pagube", considera premierul libanez Fouad Siniora.
Executivul roman a decis, intr-o sedinta de guvern, sa suporte cheltuielile de evacuare a cetatenilor romani de pe teritoriul Libanului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO