Atunci cand a rostit ieri seara discursul despre starea natiunii, presedintele american George W. Bush a perpetuat una din cele mai vechi traditii ale democratiei americane, inceputa chiar de catre parintele fondator al Statelor Unite, George Washington, o traditie insa din ce in ce mai contestata. George Washington este primul presedinte care a rostit un astfel de discurs pe 8 ianuarie 1790 in New York, care era la acea data capitala provizorie a SUA.
Modelat dupa tipicul discursurilor monarhice tinute in unele state europene la inaugurarea unei noi sesiuni a Adunarilor Legislative, acest discurs despre starea natiunii este prevazut in Constitutia SUA ca o indatorire a sefului Executivului american. Trebuie tinut cont ca la inceputurile democratiei americane, parintii fondatori au oscilat in privinta regimului constitutional pe care urma sa-l aiba Statele Unite, lui George Washington propunandu-i-se chiar sa devina monarh. Chiar daca acesta a refuzat propunerea, aceasta nehotarare initiala a americanilor este consfiintita in constitutie, care este o imbinare a regimului monarhic (un presedinte cu foarte largi atributii) cu cel democratic (Camera Reprezentantilor, care decide in toate chestiunile legate de fiscalitate si de finantare a cheltuielilor publice) si respectiv aristocratic (Senatul care are largi competente in domeniul politicii externe).
Incepand din 1790, toti presedintii americani au adresat acest discurs anual in cadrul unei sedinte reunite a celor doua Camere ale Congresului, insa forma acestui discurs s-a modificat de-a lungul timpului. In 1801, Thomas Jefferson, artizanul Constitutiei americane, a renuntat sa sustina personal acest discurs, considerandu-l de factura monarhica. In schimb, Jefferson trimitea un reprezentant in Congres care sa pronunte discursul in locul sau. Aceasta practica s-a pastrat pana in 1913, cand presedintele democrat Woodrow Wilson a luat o decizie controversata, revenind la sustinerea personala a discursului. Cu timpul a devenit cel mai important mesaj politic al presedintiei si a ajuns sa fie adresat nu doar Legislativului, ci si publicului larg.
Primul care a introdus denumirea actuala a discursului a fost presedintele Franklin Roosevelt in timpul indelungatei sale presedintii dintre 1933 si 1945. El a fost si cel care a lansat practica discursurilor "la gura sobei", adresandu-se direct publicului american prin intermediul radioului. In 1947, presedintele Truman a fost cel care a prezentat pentru prima data discursul in fata camerelor de luat vederi ale televiziunilor.
In timpul mandatului presedintelui republican Ronald Reagan, in anii ''80, discursul a inceput sa capete aspectul spectaculos pe care il are astazi, fiind prezentat in orele de maxima audienta pe televiziunea nationala. Chiar daca discursurile despre starea natiunii tinute de George W. Bush nu au fost dintre cele mai memorabile, acestea au continut uneori formule de mare impact, cum ar fi referirea la statele de pe "Axa Raului".
Insa acest adevarat ritual politic incepe sa fie din ce in ce mai contestat. Exista tot mai multe voci care sustin ca discursul anual a ajuns sa ilustreze toata "frivolitatea teatrului politic, avand accente semi-imperiale", asa cum s-a pronuntat de curand istoricul american Lewis Gould. mihnea.anastasiu@zf.ro
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
