Politică

Poliţia cere TB clarificări privind continuarea punerii în executare a mandatului lui Năstase

Autor: Catalin Lupasteanu, Livia Ispas

26.06.2012, 11:48 226

Tribunalul Bucureşti (TB) a luat în discuţie, marţi, solicitarea făcute de Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) prin care instituţia cere lămuriri instanţei în legătură cu procedurile care trebuie urmate privind punerea în aplicare a mandatului de executare emis pe numele lui Adrian Năstase.

Avocatul Ion Cazacu a arătat că nu este lămurit cu privire la obiectul acestui dosar dintre IGPR şi Adrian Năstase, ce are ca obiect contestaţia la executare.

Avocatul lui Năstase a arătat în sala de judecată că înţelege solicitarea poliţiştilor, dar că în raport de obiectul stabilit de către instanţă acestui caz, respectiv contestaţia la executare, procedura nu a fost legal îndeplinită.

Cazacu a precizat că dacă acest dosar ar avea ca temei legal articolul ce prevede judecarea unei contestaţii la executarea, atunci, în opinia sa, potrivit acestui articol din Codul de procedură penală, persoana condamnată aflată în stare de deţinere trebuie citată obligatoriu.

În acest context, avocatul a arătat că, dacă ar fi vorba de o contestaţie la executare, atunci procedura este viciată deoarece Adrian Năstase nu se află oficial în stare de deţinere, nefiind întocmit un proces-verbal de încarcerare de o unitate de detenţie din România.

În opinia avocatului, aşa cum a exprimat în faţa judecătorului până la acest moment, clientul său se află în stare de arest, fiind efectuată doar o parte din procedura punerii în aplicare a mandatului de executare emis pe numele lui Năstase.

Avocatul a detaliat şi a arătat că până la acest moment s-a făcut încătuşarea şi, ulterior, transportarea la spital al lui Adrian Năstase, acestea fiind şi motivele pentru care, în opinia sa, până la acest moment nu s-a făcut decât arestarea clientului său.

Pentru lămurirea obiectului dosarului şi a celorlalte circumstanţe, avocatul a cerut amânarea, solicitarea fiind respinsă de instanţa de judecată, care a decis reluarea dezbaterilor la ora 11.30.

Fiind întrebat în legătură cu susţinerile avocatului, procurorul prezent la şedinţă a arătat că, în opinia DNA, Adrian Năstase se află în stare de libertate.

Fostul premier Adrian Năstase a încercat să se sinucidă, în 20 iunie, la locuinţa sa din strada Zambaccian, după ce a fost condamnat definitiv la doi ani de detenţie în dosarul "Trofeul calităţii". Năstase este internat la Spitalul Floreasca, unde a fost operat în 21 iunie.

Parchetul instanţei supreme face cercetări în cazul tentativei de suicid a lui Năstase, care a avut loc în timpul punerii în executare a mandatului privind condamnarea acestuia.

Procedura de executare a mandatului privind pedeapsa cu închisoarea a lui Adrian Năstase nu a fost încheiată, întrucât nu a fost întocmit procesul verbal de încarcerare, iar condamnatul nu a fost încarcerat într-un loc de detenţie sau într-un penitenciar, a precizat, duminică, Poliţia Capitalei.

Poliţia Capitalei a trimis vineri, la Spitalul Floreasca, o solicitare referitoare la starea de sănătate a lui Adrian Năstase, pentru a se şti dacă acesta poate fi mutat în penitenciar, în vederea executării pedepsei de doi ani de închisoare.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Floreasca, medicul Bogdan Opriţa, a anunţat, luni, că în cazul solicitării Poliţiei Capitalei din 22 iunie, referitoare la starea de sănătate a lui Adrian Năstase, s-a stabilit că un eventual transfer al acestuia în penitenciar, pentru executarea pedepsei de doi ani de închisoare, poate fi decis doar în urma evaluării medico-legale, fiind astfel înaintate adrese către Poliţia Română şi Institutul Naţional de Medicină Legală.

El a mai spus că Adrian Năstase rămâne în Spitalul Floreasca şi, după ce comisia medico-legală va da verdictul, unitatea sanitară se va supune acestuia.

Surse medicale au declarat că starea de sănătate a lui Adrian Năstase este stabilă şi nu au intervenit complicaţii postoperatorii.

Avocaţii lui Adrian Năstase au depus în 21 iunie la Tribunalul Bucureşti o cerere de amânare a executării pedepsei de doi ani de închisoare, dispusă în cazul fostului premier în dosarul "Trofeul calităţii". Instanţa a stabilit iniţial ca solicitarea să fie luată în discuţie în 5 iulie. Avocaţii au formulat o cerere de preschimbare a acestui termen, solicitarea fiind admisă, luni, de instanţa Tribunalului Bucureşti, care a dispus ca judecarea să aibă loc în 28 iunie.

Avocatul Ion Cazacu preciza că cererea de amânare a executării pedepsei este motivată de condiţiile extraordinare în care se află fostul premier, condiţii ce s-ar putea răsfrânge în mod negativ şi asupra familiei acestuia. Potrivit avocatului, amânarea executării pedepsei în cazul lui Năstase poate fi cerută o singură dată, pentru o perioadă de maximum trei luni.

Totodată, avocatul Ion Cazacu a depus, în 25 iunie, la instanţa supremă o contestaţie în anulare în legătură cu condamnarea lui Adrian Năstase la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii". Judecarea contestaţiei în anulare a fost stabilită de instanţa supremă pentru 1 octombrie, însă avocaţii fostului premier vor cere preschimbarea termenului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO