Politică

Partidele aproba votul uninominal, dar stacheta il face aproape inutilizabil

Partidele aproba votul uninominal, dar stacheta il face aproape inutilizabil

Cea mai mare parte a parlamentarilor vor fi alesi pe liste ca si pana acum

21.02.2008, 19:11 13

In cazul in care aceasta majoritate nu este indeplinita, atunci mandatele parlamentarilor vor fi distribuite, ca si pana acum, potrivit sistemului proportional. Principiile acestui sistem, pentru care partidele au agreat impreuna cu ProDemocratia, nu difera mult de actualul sistem de vot, care presupune ca toate mandatele sunt distribuite indirect. O majoritate de 50%, pentru ca un parlamentar sa fie ales direct, este dificil de atins, in conditiile in care fiecare partid va avea cate un candidat pentru fiecare pozitie de senator si deputat.
Noul sistem de vot uninominal, negociat marti seara de partide cu ProDemocratia, presupune impartirea actualelor circumscriptii electorale in colegii uninominale pentru fiecare mandat de deputat sau senator, pentru care va candida cate un reprezentant al fiecarui partid politic care intra in cursa.
Cine va obtine peste 50% dintre voturi va castiga mandatul. In circumscriptiile in care niciunul dintre candidati nu va reusi sa obtina jumatate la suta plus unu din voturi, mandatele vor fi distribuite, proportional, partidelor in functie de numarul cumulat de voturi pe care le-au obtinut candidatii.
"E un sistem care nu schimba mult varianta pe care am negociat-o cu ProDemocratia si care a fost deja adoptata de Parlament prin asumarea raspunderii guvernamentale", a afirmat deputatul liberal Dan Motreanu, unul dintre membrii Comisiei pentru elaborarea codului electoral.
Ieri, partidele parlamentare s-au inteles asupra principiului ca circumscriptiile electorale sa ramana aceleasi ca pana in prezent, urmand ca acestea sa includa colegiile uninominale (cate unul pentru fiecare numar de deputati si senatori). Numarul de deputati si senatori urmeaza sa fie stabilit in functia de norma de reprezentare (numarul de voturi de care are nevoie un parlamentar pentru a fi ales). Comisia electorala va decide saptamana viitoare daca va mentine pragul electoral de 5% sau daca va fi inclusa un prag alternativ de patru deputati si doi senatori pentru ca un partid sa acceada in parlament. Pragul alternativ ar avantaja UDMR, in conditiile in care electoratul maghiar (aproximativ 7% dintre alegatorii Romaniei) este scindat.
Partidele parlamentare, cu exceptia PRM, sustin introducerea votului uninominal, insa viziunile diferite au facut ca adoptarea legii electorale sa stagneze de mai bine de doi ani de zile. Premierul Calin Popescu-Tariceanu a trecut prin Parlament, prin asumarea raspunderii guvernamentale, o lege a uninominalului potrivit careia jumatate dintre parlamentari urmau sa fie alesi direct, iar jumatate pe liste de partid, insa presedintele Traian Basescu a intors-o de la promulgare. Seful statului sustine introducerea pentru alegerile parlamentare a unui sistem de vot direct in doua tururi "ca la primari", inspirat din legea franceza. Sistemul dorit de Basescu a fost respins la referendumul organizat in decembrie anul trecut, intrucat nu a fost intrunita majoritatea de 50% plus 1 a cetatenilor inscrisi pe listele electorale pentru a-l valida.
Noua varianta agreata de PNL si PSD si care a intrat aseara in dezbaterea Comisiei electorale din Camera ridica semne de intrebare, intrucat exista probabilitatea ca, odata ce sistemul va fi implementat, niciunul dintre viitorii parlamentari sa nu poata fi ales in mod direct.
Cifrele de la alegerile generale din 2004 arata ca 50% este un prag greu de atins pentru partidele care intra in cursa, exceptie facand UDMR care a inregistrat majoritati confortabile, de peste 70%, insa doar in Harghita si Covasna, judete cu populatie majoritar maghiara. PSD a reusit sa obtina peste 50% la Camera Deputatilor doar in trei judete, la Vaslui, Teleorman, Giurgiu, iar la Senat in patru: Teleorman, Giurgiu, Olt si Vaslui. La alegerile prezidentiale au reusit sa obtina in primul tur peste 50% Marko Bela (UDMR), in Harghita si Covasna, si Adrian Nastase (PSD) in alte zece judete. Calculul de mai sus este relevant in masura in care se poate presupune ca un partid care obtine 50% intr-un judet, pe lista de partid, poate sa-si impuna candidati care sa treaca acelasi prag si in colegiile uninominale.
Motreanu spune insa ca avantajul acestui sistem va sta in faptul ca oamenii vor putea sa aleaga direct, candidatul si nu lista, chiar daca, in conditiile in care nu va exista o majoritate, mandatele vor fi distribuite ca si pana acum, potrivit sistemului proportional. "Este oricum un sistem echilibrat, pentru ca asigura o mai buna reprezentativitate decat cel direct in doua tururi propus de presedintele Traian Basescu, prin care sunt avantajate doar partidele mari", a adaugat deputatul PNL. El spune ca in parlament exista acum majoritatea pentru adoptarea legii uninominalului, dupa ce PSD si PD-L au sustinut un sistem uninominal direct, identic cu cel propus de seful statului.
Partidul Democrat-Liberal nu s-a mai implicat in negocierile din ultimele saptamani cu ProDemocratia, liderul Emil Boc anuntand ca parlamentarii sai vor sustine orice varianta agreata de PSD si PNL.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO