Politică

Monica Macovei vorbeste din nou despre "rezistenta la schimbari"

01.07.2005, 19:54 15

Ministrul justitiei Monica Macovei afirma ca instantele judecatoresti ar trebui "sa functioneze ca un bussines" acesta fiind motivul pentru care in noile legi ale justitiei a fost introdus principiul ocuparii functiilor prin concurs.

Numai ca, la acest capitol, spune ministrul, exista o mare rezistenta din partea actualilor sefi de instante care cred ca experienta lor este o garantie in sine, asadar, orice test este pentru ei jignitor.

Ministrul de resort a dat ieri detalii despre pachetul legislativ privind reforma in justitie, trecut prin Parlament prin angajarea raspunderii Guvernului, dar care nu poate merge, deocamdata, la promulgare intrucat la Curtea Constitutionala au fost inaintate trei sesizari privind neconstitutionalitatea acestor masuri.

In cadrul conferintei pe tema democratiei si statului de drept in Romania si sud-estul Europei, organizata de Fundatia Konrad Adenauer, Macovei s-a referit la motivatiile concrete care au determinat elaborarea noilor legi pentru reforma justitiei, inclusiv situatia sanctiunilor disciplinare.

Astfel, potrivit Monicai Macovei, legislatia adoptata in 2004 privind cercetarea disciplinara a magistratilor a fost "diabolica" , deoarece declansarea acestei proceduri revenea colegiilor de conducere ale instantelor sau parchetelor, astfel incat se poate considera ca "sistemul era construit spre neschimbarea sefilor".

Potrivit ministrului, aceste colegii de conducere sunt practic "formate din sefi", care nu ar declansa cercetare disciplinara impotriva lor insisi. Acum, "exista rezistenta din partea celor afectati de noile masuri", a spus Macovei.

Intre modificarile propuse in pachetul legislativ privind justitia, Macovei a mentionat si masura eliminarii ramanerii in functie dupa varsta de pensionare care a starnit un val de nemultumiri intre magistratii aflati la varsta pensionarii.

Masura oganizarii de concursuri pentru ocuparea functiilor de conducere, obligativitatea pensionarii la termen, obligatia sefilor parchetelor de a prezenta rapoarte de activitate, toate acestea au starnit nemultumiri in justitie.

PSD si PRM au atacat pachetul legislativ la Curtea Constitutionala pe motiv ca angajarea raspunderii s-a facut pe un pachet legislativ si nu pe o lege, asa cum prevede Constitutia. Punctual, au fost atacate si unele modificari aduse legilor justitiei.

Si Inalta Curte de Casatie si Justitie a atacat pachetul legislativ la Curtea Constitutionala, principalele obiectii fiind masurile care se refera la varsta de pensionare, la numirea si schimbarea procurorilor generali si la vechimea pentru promovare in magistratura.

Curtea a amanat luarea unei decizii pana pe 6 iulie. Daca una dintre obiectii va fi acceptata de Curte, va interveni o situatie delicata. Pentru ca, potrivit Constitutiei, Parlamentului ii revine sarcina sa puna in lege obiectiile Curtii. Dar, la data la care va fi data o solutie, Parlamentul va fi deja in vacanta. Acest lucru inseamna ca noile norme vor putea intra in vigoare abia in toamna, la reluarea lucrarilor Parlamentului, sau in august, in eventualitatea organizarii unei sesiuni extraordinare.

Ministrul a repetat ieri ca are incredere ca reforma justitiei poate fi realizata repede, insa a insistat ca "independenta este o stare de spirit si ceea ce autoritatile pot face prin atitudine, prin comportament, este sa nu sufoce acest spirit".

Despre independenta justitiei a vorbit si presedintele Traian Basescu. El a spus ca magistratii nu sunt constransi politic, dar ca, din cauza obisnuintei de a asculta de comenzi politice, ei iau adesea masuri care nu reflecta independenta lor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO