Politică

Lupta politica de peste vara se da pe terenul crizei. Cine va pierde?

Lupta politica de peste vara se da pe terenul crizei. Cine va pierde?

Primii doi oameni din Guvern, premierul Boc (PD-L) si vicepremierul Nica (PSD), trebuie sa dea dovada de echilibru pentru a nu lasa sa se creada ca alegerile prezidentiale conteaza mai mult ca guvernarea

01.07.2009, 18:01 15

PSD va propune PD-L propriile masuri impotriva crizei economice care s-ar putea dovedi greu de digerat pentru acestia din urma. Urmeaza o lunga vara fierbinte pentru partidele la guvernare care detin impreuna 74% din locurile din Parlament.

PSD va finaliza in aceasta saptamana propriul plan de revigorare economica, de relansare si de atenuare a efectelor sociale ale acestei crize. Prima dintre masuri pe care PSD o va propune Guvernului in sedinta de saptamana viitoare va fi reducerea TVA la alimentele de baza de la 19% la 5%. Asta in vreme ce reprezentanti ai Guvernului - cei din tabara PD-L - vorbesc de ipoteza majorarii unor taxe in cazul nerealizarii veniturilor.
O a doua propunere de revigorare a economiei, venita de la PSD, va fi eliminarea impozitului pe profitul reinvestit, o alta grabirea capitalizarii CEC si a Eximbank si, in fine, rediscutarea oportunitatii impozitului forfetar, potrivit unor surse social-democrate. Aceste propuneri ar urma sa fie facute de social-democrati la finele saptamanii si ar fi urmat sa fie discutate saptamana viitoare cu PD-L.
 
Cum fura PD-L fata PSD
Numai ca PD-L a luat fata PSD. Presedintele Traian Basescu a anuntat marti ca cere Guvernului sa treaca la recapitalizarea CEC fara sa mai astepte OK-ul "birocratilor" de la Bruxelles. Premierul Emil Boc a spus si el ca va cere, tot la Bruxelles, ca UE sa accepte eliminarea impozitului pe profitul reinvestit, in vreme ce despre intentia social-democratilor de a reduce TVA pentru alimente la 5%, ministrul finantelor Gheorghe Pogea spune sec: "Nu am discutat!".
O alta intentie a social-democratilor, aceea de revenire intr-un timp, e adevarat, neprecizat la impozitarea progresiva si de renuntare la cota unica este lovita chiar de protocolul semnat la inceputul guvernarii de PSD si PD-L. "Cota unica este in protocol, nu poate fi modificata", spune Gheorghe Flutur, unul dintre liderii PD-L. Cat despre impozitul forfetar, fiecare dintre cele doua partide se acuza ca ideea a apartinut celuilalt.
Se anunta o vara fierbinte pentru cele doua partide, iar debutul s-a produs dupa reuniunea de aproape acum doua saptamani a PSD de la Turnu Magurele, in care social-democratii i-au atacat dur pe democrat-liberali. Ce a urmat a fost o lupta in Parlament, o lupta care continua si acum cu doi ministri ai Guvernului aflati sub ancheta parlamentara. Impotriva Monicai Ridzi (PD-L), social-democratii cauta febril probe in acel caz in care ea este acuzata ca a cheltuit sume nejustificate pentru organizarea Zilei Tineretului, in vreme ce impotriva ministrului Nicolae Nemirschi (PSD, acuzat de atribuirea unui contract fara licitatie) cei care cauta probe sunt democrat-liberalii.
Ieri, de pilda, democrat-liberalii si social-democratii din comisia parlamentara de ancheta in cazul Ridzi s-au acuzat reciproc de faptul ca si-au delegat in comisie reprezentanti aflati in conflicte de interese si care sunt cercetati de DNA.
Deputatul PD-L Gelu Visan a declansat aceasta disputa spunand ca deputatul PSD Cristian Rizea nu ar trebui sa fie prezent la comisie, pentru ca se afla in conflict de interese, fiind cercetat de DNA intr-o cauza legata de Ministerul Tineretului.
Rizea i-a replicat lui Visan aratand ca si deputatul PD-L Cristian Boureanu, care participa la lucrari, este cercetat de DNA. Mai mult, Rizea a spus ca Boureanu inlocuieste in comisie un alt deputat PD-L, Cristian Petrescu, aflat in conflict de interese pentru ca a avut o firma care a lucrat cu acelasi Minister al Tineretului.
 
Repozitionarea
Din ceea ce reiese este ca reprezentantii celor doua partide "se dau in gat" unii pe altii. Lucrurile sunt serioase pentru ca apropierea prezidentialelor, dar si turnura pe care o ia situatia economica obliga partidele la putere sa se repozitioneze.
Este greu pentru PSD sa spere sa castige alegerile prezidentiale - in functie de rezultatul carora vom avea de la inceputul anului viitor un nou guvern - cu un program al PD-L. Si este greu pentru PD-L sa spere ca-si va conserva pozitia acceptand ideile de stanga ale PSD. De aceea, lupta de peste vara va fi incinsa si se va da chiar pe acest teritoriu al crizei economice.
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO