Politică

Iohannis, după operaţie: Mă simt bine şi mâine îmi voi relua activitatea

Iohannis, după operaţie: Mă simt bine şi mâine îmi...

Autor: Departamentul Politic

26.04.2016, 15:22 238

"Astăzi am fost supus unei intervenţii chirurgicale la umărul drept. Operaţia a fost una reuşită, mă simt bine şi mâine îmi voi relua activitatea la Palatul Cotroceni. Apreciez munca echipei de medici şi mulţumesc întregului colectiv de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”", a scris preşedintele, pe Facebook.

Preşedintele Klaus Iohannis a fost internat marţi la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" şi operat la nivelul umărului drept, informează Administraţia Prezidenţială.

"Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a fost internat marţi, 26 aprilie a.c., la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" şi operat la nivelul umărului drept. Intervenţia chirurgicală a decurs în condiţii optime, cu respectarea tuturor procedurilor. Starea de sănătate a Preşedintelui României este foarte bună, fiind apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţiei", informează Administraţia Prezidenţială, printr-un comunicat de presă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO