Implicaţiile pentru România a posibilei introduceri a controlului la frontiere în Franţa şi Germania

Franţa şi Germania sunt ţările care au cerut, în 2010, amânarea aderării României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen. Problema Olanda şi Finlanda au apărut mai târziu, dar opoziţia celor două - în final doar a Olandei faţă de aderarea României şi a Bulgariei - au avut susţinerea tacită a Franţei şi a Germaniei.

Pentru a înţelege ce pretind acum aceste două ţări trebuie să ne întoarcem în decembrie 2010, când, într-o scrisoare adresată Comisiei Europene, miniştrii de interne ai Franţei şi Germaniei îşi justificau opoziţia faţă de aderarea României: justiţia nu funcţionează, iar corupţia este în floare, dar Sistemul Schengen (o bază de date enormă a UE) va intra, după aderare, pe mâna poliţiştilor români de frontieră, posibil corupţi. De aici un risc imens pentru toate ţările Schengen a căror frontiere ar deveni vulnerabile.

Reproşurile preşedinteleui francez Nicolas Sarkozy la adresa României, punctuale, au fost două: problema romilor din Franţa şi uşurinţa cu care România acordă cetăţenie românilor din Republica Moldova. Astfel, spunea în 2010 Sarkozy, zeci de mii de străini din afara UE devin cetăţeni ai Uniunii, deşi nimeni nu şi-a dat acordul asupra acestui lucru. Pentru că cei mai mulţi moldoveni cer cetăţenie română, nu pentru a rămâne în România, ci pentru a putea merge liberi, fără vize, în UE.

Problema primirii României în Spaţiul Schengen ar urma să fie reexaminată în toamnă. Dar chiar dacă ar exista un acord favorabil în acest sens, vor fi deschise doar aeroporturilor, problema frontierelor terestre urmând să fie discutată mai târziu.

Ce vor acum Franţa şi Germania? Să poată reintroduce controalele la frontiere pentru o vreme, în cazul în care într-un stat membru care reprezintă frontiera externă a UE ar apărea o vulnerabilitate. De altfel, cele două ţări au respins, în trecut, propunerea Comisiei Europene de a gestiona ea cu mai multă autoritate chestiunea Schengen. Nu, aceasta este de competenţă naţională, spun cele două ţări.

O astfel de problemă a apărut în timpul războiului din Libia când Italia lui Silvio Berlusconi, premierul de atunci, "le-a dat drumul" în Franţa refugiaţilor libieni şi nu i-a reţinut pe teritoriul ţării, aşa cum ar fi trebuit, spre furia lui Sarkozy. Grecia, de asemenea, este îndelung criticată pentru că nu şi-ar apăra prea bine frontierele.

Noua situaţie trebuie examinată şi din perspectivă electorală: Sarkozy avea nevoie de concretizarea unui astfel de demers pe care l-a promis mai demult. Dar trebuie examinată şi din perspectivă practică. Dacă efortul va fi să se demonstreze că sunt vulnerabilităţi în cadrul actualelor graniţe, ce şanse are România să adere la Schengen atâta vreme cât suspiciunea ar fi că, de fapt, vine în spaţiul comun cu o nouă problemă?

Problema mai trebuie pusă şi din perspectiva pieţei muncii. Nu are o legătură directă cu Schengen pentru că şi acum românii pot ajunge în Franţa uşor, doar cu buletinul. Dar această "invazie" facilitată de neîngrădirea dreptului de deplasare este prezentă în mentalul colectiv şi este speculată cu succes de unele partide de dreapta şi, mai ales, de cele extremiste (cazul Olandei şi al Finlandei).