Politică

Dosarul Zambaccian a fost retrimis la DNA pentru refacerea cercetarii

19.10.2007, 21:10 8

Seful Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), Daniel Morar, a declarat ieri ca va face recurs impotriva deciziei Inaltei Curti de Casatie si Justitie de a retrimite dosarul Zambaccian (in care este cercetat fostul premier Adrian Nastase) la DNA. Morar a apreciat ca decizia Curtii Constitutionale in acest caz poate actiona doar pentru viitor, nu retroactiv. Magistratii Inaltei Curti de Casatie si Justitie au decis ieri retrimiterea dosarului Zambaccian - in care Adrian Nastase si sotia lui sunt acuzati de coruptie - la Directia Nationala Anticoruptie (DNA) pentru refacerea urmaririi penale. La inceputul lunii iulie, Curtea Constitutionala (CC) a admis exceptia de neconstitutionalitate invocata de fostul premier Adrian Nastase privind raspunderea ministeriala. Curtea a spus ca fostul premier nu poate fi judecat potrivit dreptului comun si ca, in cazul sau, functioneaza legea raspunderii ministeriale potrivit careia el poate fi judecat doar dupa o aprobare venita de la Presedintie sau de la una dintre camerele parlamentare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO