Politică

Curtea de Conturi năruieşte planurile lui Hollande. Franţa trebuie să facă economii de zeci de miliarde de euro, altfel ajunge la o datorie de 90% din PIB şi pierde controlul

Curtea de Conturi năruieşte planurile lui Hollande. Franţa trebuie să facă economii de zeci de miliarde de euro, altfel ajunge la o datorie de 90% din PIB şi pierde controlul

Foto: AFP

Autor: Iulian Anghel

02.07.2012, 15:51 950

Într-un raport de audit publicat astăzi, Curtea de Conturi a Franţei cere Guvernului "un efort suplimentar" şi "imperativ" pentru respectarea angajamentului de a coborî deficitul Franţei sub 3% din PIB în 2013.

Efortul cerut este substanţial (între 6 şi 10 mld. euro anul acesta, pentru încadrarea într-un deficit de 4,5% din PIB, faţă de 5,2% din PIB anul trecut) şi va avea consecinţe asupra creşterii economice, dar este încă realizabil pentru că, a nu face nimic, este răul cel mai mare: Franţa ar pierde controlul asupra destinului să, dacă datoria sa va depăşi 90% din PIB la finele anului. Acesta este mesajul dat luni de Didier Migaud, preşedintele Curţii franceze de Conturi, care i-a transmis premierului Jean-Marc Ayrault raportul său asupra finanţelor publice, potrivit publicaţiei economice Les Echos.

Adevăratul mesaj al raportului, subliniază publicaţia, priveşte anul 2013 când deficitul trebuie să coboare la sub 3% din PIB. Pentru a se ajunge aici, este nevoie de un plan de redresare de 33 mld. euro, doar pentru anul viitor, la o creştere ipotetică de 1% a economiei. Şi această sumă nu cuprinde cele 5 mld. euro pe care Franţa trebuie să le ramburseze ca urmare a două condamnări primite la nivel european asupra unor impozitări pe care justiţia europeană le-a considerat ilegale - ceea ce urcă la 38 mld. euro suma ce trebuie găsită anul viitor. Curtea, arată Les Echos, nu integrează în raportul său nici costul măsurilor luate de preşedintele Francois Hollande (de pildă creşterea salariului minim pe economie).

Pentru a respecta acest angajament "imperativ", magistraţii Curţii vizează, în special, scăderea cheltuielilor. Cum? În primul rând, prin îngheţarea salariilor în administraţia publică (plus îngheţarea avansărilor), apoi reexaminarea "cheltuielilor de intervenţie" şi o selecţie în cheltuielile publice cu investiţiile.

Într-un raport din luna mai, Curtea franceză de Conturi a susţinut că este nevoie de reduceri de cheltuieli substanţiale pentru ca Franţa să se încadreze în deficitul de 3% convenit cu Comisia Europeană, pentru 2013.

Cei 37 de ani în care Franţa a mers din deficit în deficit a făcut ca pasivele statului sa ajungă 1.763 mld. euro la sfârşitul lui 2011, în vreme ce activele sala sunt de doar 928 mld. euro. Aceasta înseamnă că, dacă statul şi-ar vinde toate bunurile (patrimoniul imobiliar, participaţiile în diferite companii) ar mai avea nevoie de încă 835 mld. euro pentru a-şi rambursa datoria.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO