Politică

Cât timp va rezista Guvernul cântecelor de sirenă electorale? Prima zi de sesiune parlamentară, prima încleştare

 Cât timp va rezista Guvernul cântecelor de sirenă electorale? Prima zi de sesiune parlamentară, prima încleştare

Autor: Iulian Anghel

05.09.2011, 15:37 399

Opoziţia a anunţat o moţiune de cenzură, dacă alegerile locale şi generale vor fi comasate prin amânarea localelor, la doar câteva ore după ce coaliţia de guvernare stabilise ca cele două tipuri de alegeri să aibă loc în aceeaşi zi, în toamna viitoare.

Totul indică faptul că principalele teme ale acestei sesiuni parlamentare - ultima de dinaintea anului electoral - , vor fi abordate din perspectivă electorală, fie că vorbim despre data alegerilor, modificarea Constituţiei, reluarea temei regionalizării, codul social sau chiar proiectul legii bugetului pe 2012 care va deveni o temă la zi în maximum o lună.

Opoziţia, după cum spune Victor Ponta, liderul PSD (care nu şi-a ascuns intenţia de a deveni prim-ministru după alegerile generale) nu refuză complet organizarea alegerilor în aceeaşi zi, dar vrea ca legislativele să fie aduse mai aproape de cele locale şi nu amânarea localelor pentru a fi organizate odată cu cele generale, cum vrea PDL. Or, acest lucru înseamnă alegeri anticipate, ceea ce presupune, în prealabil, dizolvarea Parlamentului, întrucât Constituţia prevede că mandatul parlamentarilor este de patru ani. Amânarea localelor, deci prelungirea mandatului aleşilor locali, se poate face prin modificarea legii, în vreme ce mandatul parlamentar este prevăzut de Constituţie.

De ce este refuză opoziţia opţiunea PDL de amânare a alegerilor locale astfel încât ele să fie organizate odată cu cele generale?

Opoziţia bănuieşte că PDL susţine acest demers pentru a căpăta o perioadă de respiro şi pentru a avea timp să "măsluiască" electoratul.

Premierul Emil Boc susţine că bugetarii vor putea să-şi recupereze anul viitor salariile pierdute în 2010, cu condiţia ca economia să crească cu 3,5% din PIB. Or, Boc poate să "bănuiască" în această toamnă, când va construi bugetul pe 2012, că economia va creşte cu 3,5% şi să-şi facă calculele plecând de la acest indicator, dar nu poate fi sigur de asta, dovadă proiectele de buget din ultimii ani, toate construite pe previziuni false ale încasărilor la buget.

Însă, în vara viitoare, după ce va fi avut datele pe primele două trimestre, va ştim mai mult, iar atunci ar putea majora salariile (adică cu câteva luni înainte de alegeri) în cazul în care economia merge mai bine fiind acoperit şi de promisiunea că nu va face aceste majorări în lipsa creşterii aşteptate.

Ei bine, opoziţia nu-i oferă acest respiro şi vrea alegeri legislative anticipate.

Oficial USL (PDL şi PNL) nu oferă acest argument, ci următorul.

"Să duci alegerile locale până în octombrie sau noiembrie - vă anunţ că toate actele emise de primari, de preşedinţi de consilii judepene sau locale după expirarea a patru ani de mandat pot fi atacate în instanţă de persoane interesate. Autorizaţiile de construcţie, deciziile de plată, licitaţiile - vor putea fi atacate, justiţia va spune că nu mai eşti primar sau preşedinte de consiliu judeţean şi vom sta şase luni cu structuri locale care nu pot funcţiona", argumentează Ponta.

La nivel declarativ, priorităţile PDL nu ar fi cele strict electorale, ci noua lege a asistenţei sociale aflată în dezbaterea Parlamentului încă din sesiunea trecută ca şi legea educaţiei, o nouă lege a sănătăţii, modificarea Constituţiei şi noua lege a alegerilor care va reduce numărul de parlamentari şi va stabili o altă modalitate de alegere a lor (este vizată o lege prin care cel care câştigă cele mai multe voturi câştigă mandatul.)

De asemenea, Guvernul trebuie să decidă repede crearea unui nou minister - cel al fondurilor europene.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO