Politică

Boc: România nu este în situaţia Greciei, BNR a luat măsuri de protejare a clienţilor băncilor elene

Autor: Mediafax

17.06.2011, 14:30 567

România nu se află în situaţia dificilă a Greciei, deoareceGuvernul a decis acţiuni economice şi sociale "mult mai grele", iarBanca Naţională a României a luat măsuri pentru protejareacetăţenilor români care sunt clienţi ai băncilor cu capital elendin ţară, a declarat vineri premierul Emil Boc.

"Am văzut că Banca Naţională ştie ce are de făcut pentru apreveni un impact negativ, iar ca ţară am reuşit măcar să ne ferimde asemenea situaţii negative, aşa cum din nefericire sunt înGrecia, dar am fost nevoiţi să luăm măsuri mai grele", a afirmatBoc.

El a arătat că BNR a luat măsuri şi pentru protejareacetăţenilor români care sunt clienţi ai băncilor cu capital elen,aflate în România, şi pentru a preveni "orice incident".

Prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, a declarat joi căbanca centrală a luat măsuri preventive, de monitorizare atentă asubsidiarelor băncilor elene, care raportează săptămânal situaţiilefinanciare.

El a arătat că BNR are un plan de reacţie legat de situaţia dinGrecia, care cuprinde măsuri aplicate gradual, "într-un dozajadecvat" în funcţie de fiecare băncă cu capital grecesc dinRomânia. Citiţi mai multe declaraţii ale premierului Emil Boc referitoare la situaţiaGreciei pe www.mediafax.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO