Boc: România nu este în situaţia Greciei, BNR a luat măsuri de protejare a clienţilor băncilor elene

Autor: Mediafax 17.06.2011

România nu se află în situaţia dificilă a Greciei, deoarece Guvernul a decis acţiuni economice şi sociale "mult mai grele", iar Banca Naţională a României a luat măsuri pentru protejarea cetăţenilor români care sunt clienţi ai băncilor cu capital elen din ţară, a declarat vineri premierul Emil Boc.

"Am văzut că Banca Naţională ştie ce are de făcut pentru a preveni un impact negativ, iar ca ţară am reuşit măcar să ne ferim de asemenea situaţii negative, aşa cum din nefericire sunt în Grecia, dar am fost nevoiţi să luăm măsuri mai grele", a afirmat Boc.

El a arătat că BNR a luat măsuri şi pentru protejarea cetăţenilor români care sunt clienţi ai băncilor cu capital elen, aflate în România, şi pentru a preveni "orice incident".

Prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, a declarat joi că banca centrală a luat măsuri preventive, de monitorizare atentă a subsidiarelor băncilor elene, care raportează săptămânal situaţiile financiare.

El a arătat că BNR are un plan de reacţie legat de situaţia din Grecia, care cuprinde măsuri aplicate gradual, "într-un dozaj adecvat" în funcţie de fiecare băncă cu capital grecesc din România. Citiţi mai multe declaraţii ale premierului Emil Boc referitoare la situaţia Greciei pe www.mediafax.ro