Alegerile constituie, in principiu, acea instanta in fata careia partidele politice sunt chemate sa-si decline pana la capat adevarata identitate. Cand se afla la guvernare, circumstantele obliga adesea un partid sa-si adapteze principiile, sa recurga la personalitati din afara randurilor sale, sa adopte politici care nu corespund intocmai programului sau. Un partid instalat la guvernare este de regula nevoit sa cada la compromis cu propria sa majoritate parlamentara, cu partenerii de coalitie, cu opozitia, cu principalii actori sociali, cu institutiile internationale. Pe bancile opozitiei, acelasi partid este inca o data condamnat sa nu fie pe deplin el insusi. Si in acest caz partidul are ca sarcina sa caute aliati in Parlament si in afara acestuia, sa negocieze cu Guvernul in chestiuni majore, sa se abtina de la critici sau sa colaboreze cu majoritatea in situatii date, pe scurt, sa se dovedeasca partizanul unei politici constructive. Asadar, numai in fata urnelor un partid are cu adevarat prilejul sa-si faca cunoscute valorile, proiectul de societate, programul, politicile si echipa in ceea ce au mai propriu si mai distinctiv. Cu toate ca o astfel de constatare are de partea sa nu numai experienta comuna a tuturor regimurilor democratice, dar si bunul simt, partidele romanesti dominante se pregatesc sa treaca pragul campaniei electorale fara sa se grabeasca sa spuna cine sunt si sa rosteasca tot adevarul despre ele insele. Mai intai, doar doua din cele sase partide parlamentare intra in alegeri sub nume propriu. Neincrezatoare in succesul denumirii sub care sunt inregistrate legal, celelalte patru au decis sa nu-si inscrie in alegeri initialele decat in mod indirect si in caractere minuscule. Astfel, electorii sociali democrati si umanisti nu-si vor gasi partidele favorite pe buletinele de vot, ci vor trebui sa caute lista Uniunii Nationale. Apoi, alegatorii liberali si vechii militati democrati vor fi tot atat de dezamagiti: stampila lor va trebui sa cada pe o inca incomplet cunoscuta Alianta D.A.In al doilea rand, cu cat un partid devine mai important in sondaje, cu atat cresc si rezervele sale fata de obligatia de a-si dezvalui programul politic. Este drept ca PSD a recomandat drept program de guvernare un fel de proiect multianual de buget redactat de cel mai influent om din Romania, Gheorghe Gherghina, secretar de stat perpetuu al Ministerului de Finante. Oricum, incepand din 14 octombrie, cand Senatul a ratificat memorandumul cu FMI, acest program, conceput dupa nemuritoarele principii ale defunctului Consiliu de Stat al Planificarii, a devenit inutil. Acordul cu FMI va constitui probabil cadrul financiar al urmatoarei guvernari, oricare va fi aceasta. In ceea ce-o priveste, Alianta PNL-PD s-a ferit cu grija sa comunice cetatenilor care sunt proiectele sale de viitor. De indata de aceste planuri au inceput sa apara in foileton, s-a vazut ca ele nu difera de cele ale PSD decat cu cate un procent izolat. Cum avem motive sa credem ca tovarasul Gherghina de la Finante va scrie bugete si pentru guvernul Aliantei, PNL si PD s-au inspirat deja masiv din opera trecuta a inoxidabilului finantist care, dupa ce a scris bugete pentru Ceausescu, a fost considerat un specialist indispensabil de catre toate guvernele postcomuniste, inclusiv de cele ale CDR. In sfarsit, marile partide au fost constranse sa investeasca munca, timp si energie in identificarea si cautarea propriilor candidati. Cu doar cateva saptamani in urma, partidele parlamentare nu aveau nici un fel de idee despre cine le va reprezenta in Parlament dupa 28 noiembrie. PSD s-a dovedit cel mai confuz dintre ele. Pentru a-si alege candidatii, cel mai mare partid din Romania a recurs la trei metode de recrutare, in teorie incompatibile intre ele si, ca atare, niciodata folosite impreuna. A inceput prin a organiza, dupa modelul american, alegeri primare, lasand confectionarea listelor pe seama retelelor locale de influenta. A utilizat ulterior principiul discriminarii pozitive, urmarind un fel de promovare, in spirit scandinav, a reprezentarii femeilor (si tinerilor). In final, a apelat la rezerva de cadre de tip comunist, lasand conducerea partidului si statului sa stabileasca ordinea finala a listelor si sa introduca pe ele noi nume. In schimb, PD s-a aratat, cu privire la viitorii sai parlamentari, cel mai ignorant dintre partide. Traian Basescu a compus o lista, invitand societatea civila ?sa dea cu pietre" in persoanele retinute acolo, adica sa-i identifice pe candidatii cu o proasta reputatie locala sau nationala. In acest fel, presedintele PD a recunoscut ca nu are nici cea mai vaga notiune despre militantii de frunte ai partidului sau, despre materialul uman din care este facut un partid pe care are ambitia sa-l duca la guvernare. Partidele politice romanesti se prezinta deci in fata alegatorilor fara sa cunoasca lucruri elementare despre ele insele, despre cadrele de care dispun si despre programele pe care au de gand sa le transforme in politici publice. In aceste conditii, o noua modificare a Constitutiei n-ar fi poate cu totul nepotrivita: in loc sa fie formate in urma unor alegeri, parlamentul si guvernul ar trebui sa fie scoase la concurs. S-ar infiinta astfel o agentie publica independenta insarcinata sa organizeze, la rastimpuri, o selectie nationala pentru functia de prim ministru, pentru titularii ministerelor si pentru un numar de mandate de senator si deputat. Candidatii ar urma sa depuna un curriculum vitae amanuntit si sincer, ca si un plan de activitate detaliat si argumentat. In acest fel, cetatenii ar putea afla in sfarsit de catre cine, cum, potrivit caror principii si in ce scop sunt guvernati.
* Daniel Barbu este analist politic si profesor la Facultatea de Stiinte Politice din cadrul Universitatii Bucuresti
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
