"Privatizarea managementului" la companiile de stat este ultimadescoperire naţională în materie de reformă. Este prezentată ca osoluţie inovativă de la care se aşteaptă o îmbunătăţire aperformanţei marilor întreprinderi păstorite de diverse ministeresau organisme guvernamentale, o măsură ce ar readuce în zona deprofitabilitate multe societăţi care actualmente nu fac decât săacumuleze datorii către bugetul public, către furnizori şi cătrebănci, provocând blocaje în lanţ în economie. Nu ştiu dacă FondulMonetar Internaţional este cel ce a venit cu această idee sau doara acceptat-o în lipsa unor soluţii mai bune - fapt este căprivatizarea managementului figurează la loc de cinste printremăsurile avute în vedere pe perioada următorului acord.
Cum vor schimba noile propuneri de "privatizare amanagementului" această situaţie? Ştim deocamdată că se are învedere angajarea unor firme (internaţionale?) de recrutare care săselecteze, după criterii strict profesionale şi departe de oriceingerinţă politică, manageri a căror activitate va fi apreciată înfuncţie de criterii de performanţă clare, dincolo de care se vorbucura de o mare independenţă decizională.
Însă dacă la asta se reduce mult trâmbiţata privatizare amanagementului, ea nu poate produce decât efecte marginale, fiind osoluţie inadecvată rezultată dintr-un diagnostic eronat alsituaţiei. Pentru că nu managementul este punctul cu adevărat slabal sistemului de conducere a întreprinderilor de stat, ci întreagastructură de guvernare corporativă a acestora, reprezentată deacele mecanisme supra-manageriale prin care proprietarul uneisocietăţi se asigură că aceasta evoluează conform intereselor salepe termen lung. Guvernarea corporativă foloseşte structuri legalecu puteri şi atribuţii bine determinate, precum consiliul deadministraţie şi adunarea generală a acţionarilor pentru a ghida, asupraveghea, a corecta, a evalua şi a stimula managementul înfuncţie de performaţă. Or, în societăţile controlate de stat,consiliul de administraţie este cel mai adesea format dinfuncţionari, adesea de nivel înalt, ai unor ministere sau agenţiiguvernamentale, ca şi din apropiaţi ai potentaţilor zilei. Numireaîntr-un consiliu de administraţie este o adevărată sinecură,oferind beneficii fără mari eforturi. Însă pentru a fi numit şi ate menţine într-o astfel de funcţie cea mai bună strategie este sănu contrariezi pe nimeni, nici pe superiorii din minister, nici peceilalţi membri ai CA şi nici pe directorul societăţii care esteacolo unde este tocmai pentru că are relaţiile potrivite. În plus,nu am auzit ca un membru al CA să fie vreodată tras la răspunderepentru că societatea pe care o îndrumă merge prost. Nici adunareagenerală a acţionarilor, care se presupune că numeşte şicontrolează consiliile de administraţie, nu are decât un rolformal, deciziile importante fiind luate la nivelul ministeruluisau al unei alte autorităţi tutelare. Tot acest sistem de guvernareeste construit şi funcţionează în scopul satisfacerii unui cerc deinterese mai mult sau mai puţin legitime: o întreprinderecontrolată de stat poate fi folosită pentru "protecţie socială" saupentru subvenţionarea ascunsă a unei părţi a economiei (aşa cum seîntâmplă cu gazele naturale pe care Romgaz le vinde la jumătate dinpreţul pieţei), precum şi pentru acordarea de favoruri uneiclientele, politice sau de altă natură.
Nici cei mai buni manageri din lume nu pot schimba aceastăsituaţie. La scurtă vreme după numire, aceştia vor fi puşi în faţaunei alegeri: fie înţeleg care este situaţia şi se acomodează cusistemul, compromiţând obiectivele de performanţă pentru care aufost numiţi; fie înţeleg că nu pot schimba mare lucru şi decid săîşi abandoneze misiunea; sau aleg să lupte pentru îndeplinireamisiunii lor cu riscul de a intra în conflict şi a-i nemulţumi pecei ce i-au numit, caz în care vor avea cel mai probabil o carierăscurtă.
Numai în mediul privat, în condiţii de concurenţă robustă, sepoate atinge maximul de performanţă economică al unei companii şide aceea privatizarea a fost şi este soluţia de îmbunătăţire amersului economiei. Deşi multe lucruri pot şi trebuie să fieîmbunătăţite în domeniul guvernării marilor companii aflate înproprietatea statului, trebuie să recunoaştem faptul că ele nu vorfuncţiona la performanţă economică maximă - ceea ce ar putea fiacceptabil dacă distribuţia beneficiilor extraeconomice aleactivităţii lor este bine controlată şi corect distribuită. Idealde care sunt sceptic că poate fi atins în practică.
Aurelian Dochia eset analist financiar şi are uncontract de consultanţă economică cu firma germană PCC în vedereapregătirii pentru privatizarea Oltchim
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
