Opinii

Guvernul vinde iluzia ca trecerea dintr-o barca in alta va fi oprita

26.04.2004, 00:00 16



Stoparea migratiei politice este o masura necesara asanarii vietii politice din Romania si utila in vederea recastigarii increderii cetateanului in clasa politica.



Elaborarea de catre Guvern a proiectului de lege privind unele masuri pentru combaterea migratiei politice ridica cel putin urmatoarele probleme politice si constitutionale:



1. Partidul Social Democrat a respins constant in perioada 2001 - 2004 propunerile Partidului Democrat de stopare a migratiei politice formulate cu ocazia revizuirii Constitutiei Romaniei si a dezbaterii in Parlament a proiectului de lege privind statul alesilor locali si a proiectului de lege privind constituirea autoritatilor administratiei publice locale. Singurul partid politic parlamentar care s-a opus constant stoparii migratiei politice a fost PSD. Sugestiv este, in acest sens, rezultatul votului pentru amendamentul PD-PNL de stopare a migratiei alesilor locali prezentat cu ocazia dezbaterii in Camera Deputatilor, in 18 martie 2004, a legii privind constituirea autorittilor administratiei publice : 50 de voturi in favoarea amendamentului de stopare a migratiei politice a alesilor locali si 121 de voturi impotriva amendamentului!



2. Partidul Social Democrat a fost si este beneficiarul fenomenului migratiei politice din Romania pe care l-a sustinut si incurajat. L-a sustinut prin racolarea primarilor, consilierilor locali si judeteni ai Opozitiei prin santaj, amenintari si ademeniri cu fonduri publice alocate pe criterii discretionare. L-a incurajat prin respingerea sistematica in Parlament a propunerilor Opozitiei de stopare a migratiei politice. Potrivit studiului "Dinamica apartenentei politice a primarilor din Romania 2000 - 2003" realizat de Institutul pentru Politici Publice, Partidul Social Democrat aproape si-a dublat numarul de primari in intervalul 2000 - 2003 dupa cum urmeaza: 1050 primari in 2000, 1548 primari in 2001, 1947 primari in 2003. In prezent, Partidul Social Democrat detine aproape 80 % din primarii in exercitiu, in comparatie cu 35,5 % cat a avut in urma alegerilor locale din 2000. A te erija, in aceste conditii, in campionul luptei impotriva migratiei politice reprezinta cel putin un gest de ipocrizie politica.



3. Potrivit proiectului de lege initiat de catre Guvern, calitatea de deputat sau de senator inceteaza, de drept, in cazul in care, in perioada mandatului, deputatului sau senatorului ii inceteaza calitatea de membru al partidului pe listele caruia a candidat. Acelasi regim se aplica si in cazul primarilor, consilierilor locali si judeteni.



Calitatea de membru de partid poate inceta prin demisie sau in urma demiterii, potrivit prevederilor existente in statutele partidelor politice. Daca in cazul demisiei din partid este firesc ca cel care pleaca sa lase mandatul partidului, iar locul ramas vacant sa fie ocupat de membrul supleant aflat pe lista partidului respectiv (in cazul primarilor se organizeaza noi alegeri ), nu acelasi lucru se poate sustine cu privire la cel care este demis din partid. Sa luam un exemplu: un primar este ales prin vot uninominal de catre comunitatea locala. Daca pe parcursul mandatului va fi dat afara din partid de catre structurile de conducere ale respectivului partid, primarul in exercitiu ar urma sa piarda, de drept, mandatul de primar! Altfel spus, un primar care pierde simpatia conducerii partidului, chiar daca este apreciat de catre comunitatea locala, va pierde mandatul de primar pentru motivul ca nu mai este agreat de conducerea partidului. O asemenea practica este contrara statului de drept si regulilor fundamentale ale democratiei reprezentative. Practic, conducerile partidelor sunt transformate in structuri oligarhice care vor decide in locul cetateanului. O asemenea solutie ar genera mai multe abuzuri decat actuala migratiei politica.



Solutia propusa poate fi urmatoarea: consilierul local sau judetean care paraseste (adica demisioneaza) din partidul pe listele caruia a fost ales pierde mandatul de consilier local sau judetean. Locul ramas liber va fi ocupat de candidatul supleant aflat pe lista partidului din care a plecat consilierul local sau judetean. In cazul demisiei primarului din partid, se organizeaza noi alegeri, cu posibilitatea participarii primarului demisionar. Daca primarul demisionar nu este reales, acesta suporta costurile materiale legate de alegeri.



O situatie aparte exista in cazul deputatilor si senatorilor. Mentionez expres faptul ca si migratia parlamentarilor trebuie sa fie stopata, la fel ca si migratia alesilor locali. In cazul parlamentarilor exista insa o baiera constitutionala. Potrivit Constitutiei, deputatii si senatorii sunt in serviciul poporului, iar orice mandat imperativ este nul (art.69 din Constitutie). Potrivit jurisprudentei Curtii Constitutionale, art. 69 din Constitutie, privind mandatul parlamentar, valorifica fara limite mandatul reprezentativ, avand drept consecinta ca, din punct de vedere juridic, parlamentarul nu mai are nici o raspundere fata de alegator si nici fata de partid ( Decizia nr. 44/1993 a Curtii Constitutionale). Altfel spus, nu poate fi retras mandatul parlamentarului ales pe lista unui partid pentru motivul ca nu se conformeaza disciplinei de partid intrucat Mandantul e Natiunea, iar purtatorul de vointa al Natiunii este corpul electoral. Sugestiva este, in acest sens, si declaratia domnului Acsinte Gaspar din Camera Deputatilor din data de 27 iunie 2002 cu ocazia dezbaterii amendamentului de stopare a migratiei politice prin intermediul legii partidelor politice: "Curtea Constitutionala a statuat in vreo doua decizii ca mandatul pe care-l are deputatul sau senatorul, il are ca urmare a votului care a fost exprimat de electorat, iar intre partid si parlamentar relatia este de ordin politic, de ordin moral si partidul nu are decat sa nu-l mai treaca pe liste la alegerile urmatoare, dar nu poate, prin faptul ca a parasit partidul, indiferent pe ce cale, sa piarda mandatul. Eu am sugerat in comisie ca aceasta norma, sigur ca fiecare partid isi va croi un statut, iar in cadrul statutului, la "sanctiuni", daca apreciaza, sa-si treaca o asemenea prevedere, dar in lege daca o trecem este neconstitutionala".



Din nefericire, cu ocazia procesului de revizuire a Constitutiei Romaniei de anul trecut, Partidul Social Democrat s-a opus categoric propunerii PD de modificare a acestui articol constitutional care ar fi inlaturat bariera constitutionala cu privire la stoparea migratiei politice. Tinand cont de pozitia anterioara a PSD de la revizuirea Constitutiei, de textul constitutional si de Decizia Curtii Constitutionale cum poate fi catalogat demersul PSD de stopare a migratiei politice parlamentare? Un gest de fatada, cu accente pur electorale. PSD stie ca propunerea facuta cu privire la stoparea migratiei parlametarilor este neconstitutionala, stie ca va fi respinsa de Curtea Constitutionala, dar incearca sa arunce praf in ochii opiniei publice. Migratia politica a parlamentarilor trebuia rezolvata, in primul rand, prin revizuirea Constitutiei. Atunci PSD s-a opus, iar acum stie ca nu se mai poate face nimic. Doar vinde iluzii, asa cum face de mai bine de trei ani incoace.



Indiferent de demagogia, duplicitatea si inconsecventa PSD cu privire la migratia politica, aceasta trebuie sa fie stopata. Partidul Democrat va sustine orice solutie de stopare a migratiei politice care respecta exigentele constitutionale si principiile democratiei.



* Emil Boc este Vicepresedinte al Comisiei Juridice din Camera Deputatilor si Presedinte Executiv al Partidului Democrat

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO