Ne place sau nu, traim intr-o lume in rapida prefacere. Pe de o parte, progresul economic infrigurat a cuprins tari dintre cele mai populate ale lumii; China, India, dar si Brazilia, iar mai aproape de noi Turcia cunosc o dezvoltare de neimaginat cu cateva decenii in urma, ceea ce deja a schimbat radical harta productiei si a consumului de resurse pe mapamond. Pe de alta parte, bogatia cea mai de pret a lumii - informatia - se raspandeste irezistibil, grabind viteza prefacerii si inasprind competitia.
Cum reactionam la aceasta stare de lucruri? Unii pur si simplu ignora realitatea; traiesc si muncesc de parca lumea ar fi incremenit asa cum o stiau ei de acum 30 sau 50 de ani. Altii nu inceteaza cu vaitele sau cu acuzatiile la adresa unei misterioase conspiratii, ale carei obiective sunt desigur malefice. Altii, din fericire tot mai multi, invata sa se adapteze la conditiile de azi si isi dau seama ca fiecare amenintare este, de fapt, o oportunitate, daca stii cum sa privesti lucrurile. Pe ansamblu, Romania este relativ avantajos pozitionata in noul joc mondial. Nivelul de educatie al cetatenilor si scara de valori cu care operam (mai mult individual si mai putin institutional) sunt in fond apropiate celor ale Occidentului, ceea ce faciliteaza absorbtia de resurse si de know-how care sa ne permita recuperarea decalajului fata de acesta. Procesul nu este insa simplu, nici liniar si el poate genera traume severe pentru cei care nu pot sau nu vor sa se adapteze.
Cred ca punctul de pornire trebuie sa fie acceptarea realitatii. Vad la televizor - sau pe internet - militanti anti-globalizare; cred ca la fel (de ingust) gandeau si luditii englezi, la inceputul secolului al XIX-lea, cand se luptau cu masinile cu abur care puneau in miscare razboaiele de tesut. Din fericire, miscarea antiglobalizare nu a prins la noi. Poate bunul simt ancestral, poate experienta traumatizanta a autarhiei spre care
ne-a impins comunismul, cert este ca romanii par destul de pregatiti sa infrunte realitatea globalizarii, nu sa o nege. Din aceasta perspectiva, faptul ca milioane de romani au fost gata sa plece din tara si sa munceasca in alte parti - chiar si munci mai putin calificate, dar mai bine platite decat acasa - este un castig pe termen lung, intrucat absorbtia de cultura a muncii se face mai rapid si mai temeinic. Acesti oameni sunt cu siguranta bine pregatiti sa accepte provocarile viitorului. Ramane insa de vazut masura in care imbunatatirea conditiilor din tara se va produce si ii va aduce si inapoi.
Intrarile masive de capital si privatizarea au contribuit in buna masura la deschiderea spre exterior si la intrarea in competitia mondiala. In special privatizarea in sistemul bancar si adoptarea reglementarilor adecvate in domeniu au dus la ameliorarea radicala a alocarii resurselor in economie.
Premisele destul de favorabile trebuie insa sustinute si cu politici adecvate ale autoritatilor. Aici, lucrurile nu stau asa de bine. S-au produs liberalizari insemnate pe piata bunurilor si serviciilor si pe piata de capital, raman insa prea multe lucruri lasate la voia intamplarii. Primul exemplu care imi vine in minte este starea deplorabila a infrastructurii. Astfel, Capitala continua sa nu aiba o sosea de centura; tranzitul se face fie prin centrul orasului, fie pe o sosea amarata si supraaglomerata, unde o viteza medie de 2-3 km/ora nu este nimic surprinzator. O solutie de durata este, desigur, o autostrada de centura. Dar, pana atunci, ar fi atat de greu ca soseaua care exista sa fie semaforizata, pentru cresterea fluentei? Tot in zona infrastructurii, nu pot sa nu amintesc evolutia cailor ferate. Prin alte parti ale UE se circula cu peste 200 km/ora; la noi, drumul dintre Bucuresti si Constanta, de 230 km, se face in 6 ore cu trenul rapid...
In acest timp, miscarile mondiale de capital trec si pe la Bucuresti. Lunile trecute, excesul de lichiditate din lume a dus la influxuri mari catre tara noastra, ceea ce a apreciat leul dincolo de cat facea el cu adevarat si a dus bursa la niveluri ametitoare. Acum, ingrijorarea privind o noua criza a creditului in SUA a speriat o parte a investitorilor, care au fugit cu banii poate abia investiti pe piata monetara sau de capital de la noi. Leul a pierdut o parte din castig, la fel si bursa. Totusi, cat timp amploarea fluctuatiei nu e excesiva, aproape ca putem spune ca piata a oferit o gura de oxigen BNR (si exportatorilor) si a coborat investitorii la bursa cu picioarele pe pamant. Pana aici, tot raul a fost spre bine. Dar de aici incolo?
Oficiali de pe ambele maluri ale Atlanticului se intrec in a da asigurari ca fundamentele economiei americane si ale celor europene sunt foarte solide, in timp ce Fed si BCE pompeaza lichiditate pentru a calma investitorii. Noi am simtit, pentru prima data, efectele neplacute ale integrarii in piata de capital mondiala. Un avertisment de care politicienii nostri ar trebui sa tina seama atunci cand proiecteaza cresteri de zeci de procente pentru venituri bugetare si se lanseaza in cheltuieli nesustenabile. De data aceasta, capitalurile au iesit doar din motive externe. Pe unde ne vom scoate camasa cand acestora li se vor adauga si cauze interne, datorita politicilor mioape de la Bucuresti?
Eugen Radulescu este este analist economic, fost presedinte al CEC, Raiffeisen Bank si fost director de politica monetara in cadrul BNR
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
