Politica economica a unei tari se bazeaza pe doi piloni: politica monetara, care este atributul bancii centrale, si cea fiscala, atributul guvernului. Tot mai mult, odata cu aderarea la UE, BNR isi pierde din independenta deciziilor, prin aceea ca e necesara corelarea cu actiunile Bancii Centrale Europene. In acest context, revine guvernului sarcina de a prelua carma economiei, pentru a asigura cresterea economica in conditii de stabilitate si prosperitate financiara a populatiei.
Cu toate acestea, in istoria postdecembrista a Romaniei, BNR a fost singura institutie care a garantat in mod constant mersul economiei nationale, chiar poticnit cum a fost el in anumite perioade. Colaborarea dintre guvern si banca centrala, ar fi trebuit sa se concretizeze in politici economice coerente si planuri de dezvoltare pe termen lung. Derapajele economice au fost intotdeauna redresate prin parghii monetare, aplicate de multe ori in mod reactiv fata de evolutia situatiei reale a tarii. Capacitatea strategica a BNR a fost limitata mereu de viziunea politicianista a fiecarei guvernari, lucru care a impus un orizont de cel mult 4 ani (dar de obicei de un an) oricarei incercari de planificare a evolutiei tarii noastre. Astfel, planurile pe 7 ani ale BNR (cel din anul 2000 privind accesul in UE si cel din 2007 privind adoptarea euro) au fost si sunt continuu sabotate de evenimentele politice pe termen scurt.
In ultimii ani de crestere economica, ne-a ajutat mult conjunctura externa - in care Romania a beneficiat de bunavointa SUA si a UE pentru integrarea in structurile euro-atlantice. De asemenea lipsa crizelor majore pe pietele emergente a determinat un optimism exagerat al investitorilor straini. Exporturile catre UE, apoi emigrarea muncitorilor romani in tarile dezvoltate ale Europei si in final consumul intern au generat si sustinut cresterea economica, avand ca efect relaxarea presiunii pe banca centrala si pe guvern. Au fost cativa ani in care Romania a avut resursele si ragazul necesar pentru a-si moderniza economia si pentru a deveni competitiva macar in Europa, daca nu la nivel global. Acest moment magic insa a fost irosit. Cresterea economica sustinuta in conditii de dezinflatie si majorare a rezervelor valutare, suprapusa peste aprecierea cursului de schimb si imbunatatirea nivelului de trai al populatiei, dau impresia unei retete de succes. Daca adaugam si investitiile straine multumitoare si faptul ca suntem membri ai UE, pare chiar ca e vorba de succes. Cu toate acestea, trebuie sa privim mai adanc: ce s-a schimbat efectiv in economia romaneasca, care sa sustina pe termen mediu o crestere economica echilibrata? Calitatea productiei Romaniei nu s-a imbunatatit mult (desi am trecut de la lohnul cu textile la componentele auto, tot materiile prime si semifabricate sunt baza exporturilor noastre), in domeniul serviciilor mai sunt multe de facut, iar constructiile au cunoscut o explozie numai datorita supraevaluarii activelor, generata de investitii straine speculative. Dezechilibrele acumulate in economie sunt tot mai mari: deficitul comercial si de cont curent explodeaza, in timp ce exporturile stagneaza, aprecierea monedei nationale nu mai e sustinuta de mult de cresteri de productivitate, ci numai de aparenta apreciere a activelor (terenuri si imobiliare in special), iar cresterea economica este fortata de vanzarile de produse din import si constructii. Cand dezechilibrele se adancesc, devine tot mai evident ca o schimbare este necesara. Oficialii BNR au sesizat de mai mult timp aceste dezechilibre si chiar au avertizat asupra nesustenabilitatii situatiei actuale din economie. Dar, cum spuneam la inceput, mijloacele pe care BNR le are la indemana pentru corectarea derapajelor sunt tot mai limitate si, mai important, intra in conflict cu obiectivele pe care banca centrala le are pe termen lung.
Majorarea dobanzii de politica monetara cu 0,5% s-a produs prea tarziu si nu este o masura benefica economiei romanesti, dar este in mod evident cea mai putin nefasta decizie in contextul actual. Este o masura din nou reactiva, luata doar atunci cand majorarea inflatiei (evidenta inca de acum cateva luni) a devenit de netagaduit. Oficialii BNR stiu ca majorarea dobanzii are un mecanism lent de transmisie in economie, iar efectul de semnal (atat de important pe pietele dezvoltate) este atenuat din cauza pozitiei BNR de debitor al sistemului bancar. Efectele majorarii dobanzii vor fi, asadar, limitate, dar in conditiile imobilitatii guvernului si inconsistentei politicilor sale fiscale, banca centrala trebuia sa actioneze.
Prin majorarea dobanzii, cursul de schimb al monedei nationale este sustinut, cel putin pe termen scurt - un efect advers si nefericit al cresterii dobanzii. Prin aceasta, este posibil sa fie diminuata cresterea inflatiei, desi tinta oficiala pentru acest an este ratata, cu tot cu marja de fluctuatie. Mai mult, este pusa in pericol si tinta de inflatie pentru 2008 si chiar politica BNR de tintire a inflatiei, ceea ce este un lucru grav, in masura in care banca centrala a facut toate eforturile pentru sustinerea ei. Majorarea dobanzii va genera cresterea dobanzilor la creditele in lei in sistemul bancar (desi bancile comerciale nu depind de finantari de la BNR pentru a-si asigura sursele de creditare) in paralel cu majorarea dobanzilor si la valuta din cauza situatiei economice internationale. Astfel, atat sursele de finantare pentru companii, cat si ratele la credite ale persoanelor fizice vor fi mai scumpe, ducand astfel la incetinirea cresterii economice. Deficitul comercial si cel de cont curent vor creste mult mai rapid, alimentate de un leu supraevaluat si o economie mai putin performanta. Totusi, ce putea face banca centrala mai bine? Nimic, iar acesta e lucrul cu adevarat ingrijorator. In afara de a strange de pe piata lichiditatile care nu sunt folosite in activitatea productiva (care sa ofere o rata de profitabilitate suficienta), BNR nu poate face nimic altceva. Diminuarea rezervelor minime obligatorii, in aparenta o masura de scadere a costului finantarii, deci de stimulare a economiei nu este o solutie viabila. Gradul de risc al economiei romanesti fiind ridicat, iar lichiditatea generata in piata ar trebui apoi sterilizata tot de banca centrala.
Economia Romaniei trebuia restructurata in anii de crestere economica. Tot atunci, taxele stranse de la companii si populatie ar fi trebuit sa creasca, pentru a sustine o eventuala recesiune economica. Aceste lucruri nu s-au intamplat la timp, iar dezechilibrele continua sa ne afecteze. Mai devreme sau mai tarziu, ele se vor regla, iar banca centrala va putea face prea putin pentru ca sa limiteze efectele adverse.
Dragos Cabat este vicepresedinte al Asociatiei Analistilor Financiari din Romania si director la Citibank Romania
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
