Incepand cu data de 1 martie 2003 a intrat in vigoare noul Cod al muncii, reglementare prin care Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale intentioneaza sa introduca principii moderne care sa guverneze relatiile de munca din economia nationala. Intentia Ministerului Muncii este in sine laudabila intrucat vechile reglementari nu erau adaptate economiei capitaliste pe care ne straduim sa o facem sa functioneze de atata amar de vreme. Din pacate, noul Cod al muncii, care pare a fi impus de confederatiile sindicale, impune angajatorilor conditii mai dure decat in vechiul Cod al muncii comunist. Nu este de mirare ca in Parlament realmente ploua cu propuneri de modificare a acestei legi, pana in prezent fiind inregistrate peste 30.
Fara indoiala ca la aceasta situatie a condus si secretomania care a inconjurat proiectul de Cod al muncii (legea nu a fost supusa dezbaterii publice decat in masura in care diverse forme ale acesteia au "transpirat" in presa), precum si aprobarea prin asumarea raspunderii de catre guvern.
Este de asteptat ca prevederile noului Cod sa isi arate avantajele sau deficientele in curand. Totusi, unele aspecte controversate trebuie sa isi gaseasca o solutionare explicita, legala si nu de interpretare. Un exemplu in acest sens il reprezinta presupusa eliminare a conventiilor civile prin formularea "savanta" - "orice alte dispozitii contrare se abroga". Prima intrebare care imi vine in minte este urmatoarea:
"De ce s-a utilizat aceasta formulare ambigua, in locul unei abrogari explicite?"
Un posibil raspuns il reprezinta respingerea de catre Senat a unui proiect de lege prin care se eliminau conventiile civile in anul 2002 (in mod miraculos, site-ul Parlamentului nu mai are nici o urma a traseului parcurs de acest proiect de lege). In aceste conditii consider ca ar fi fost corect fata de noi toti ca noul Cod al muncii sa contina abrogarea explicita a Legii nr. 130/1999, chiar daca aceasta insemna putina relaxare fiscala prin eliminarea comisionului incasat de inspectoratele teritoriale de munca.
In ce priveste pozitia Ministerului Muncii privind abrogarea implicita a prevederilor din Legea nr. 130/1999 referitoare la situatiile in care se pot utiliza conventiile civile, cred ca aceasta ar trebui sa fie nuantata. Probabil ca autoritatile considera ca baza legala a abrogarii conventiilor civile este articolul 1 al Codului muncii, care stabileste cadrul general de aplicare a legii, si dispozitia finala a Codului referitoare la abrogarea tuturor dispozitiilor contrare. Totusi, prevederile Legii nr. 130/1999 nu sunt contrare dispozitiilor Codului muncii atat timp cat stabileste acelasi principiu pentru a presta munca: incheierea unui contract individual de munca, asa cum rezulta din datele urmatoare:
Noul Cod al Muncii
Art. 1 - (1) Prezentul Cod reglementeaza totalitatea raporturilor individuale si colective de munca, modul in care se efectueaza controlul aplicarii reglementarilor din domeniul raporturilor de munca, precum si jurisdictia muncii.
(2) Prezentul Cod se aplica si raporturilor de munca reglementate prin legi speciale, numai in masura in care acestea nu contin dispozitii specifice derogatorii.
Legea nr. 130/1999
ART. 1. (1) Incadrarea in munca a unei persoane se realizeaza prin incheierea unui contract individual de munca intre persoana care presteaza munca si persoana fizica sau juridica in beneficiul careia este prestata munca, denumita angajator.
(2) Contractele individuale de munca se incheie in forma scrisa. Obligatia de a incheia contractul de munca in forma scrisa revine angajatorului.
(3) Persoana incadrata in munca in conditiile prevazute la alin. (1) dobandeste calitatea de salariat si are drepturile si obligatiile prevazute de legislatia muncii, de contractele colective de munca si de contractul individual de munca.
Intr-adevar, Legea nr. 130/1999 contine o prevedere derogatorie, care, banuiesc, este considerata de autoritati ca fiind contrara dispozitiilor Codului muncii:
ART. 2. Prevederile art. 1 nu se aplica:
a) in cazul in care, potrivit legii, munca este prestata in temeiul unei conventii civile de prestari de servicii; (...) adica in urmatoarele conditii:
ART. 3. Munca poate fi prestata prin incheierea unor conventii civile de prestari de servicii, in urmatoarele situatii:
a) pentru desfasurarea, cu regularitate, a unor activitati care nu depasesc, in medie, 3 ore pe zi in raport cu programul lunar de lucru;
b) activitatea este prestata in folosul asociatiilor de proprietari sau, dupa caz, de locatari, cu exceptia cazurilor pentru care se incheie contracte de munca.
Totusi, Legea nr. 130/1999 ar putea fi considerata o lege speciala in intelesul alineatului 2 al art. 1 din Codul muncii, ceea ce ar permite incheierea in continuare de conventii civile ca alternativa la contractele de munca cu timp partial. Intr-adevar, Codul muncii stabileste posibilitatea de a incheia contracte de munca cu timp partial astfel:
Art. 101 - (1) Angajatorul poate incadra salariati cu program de lucru corespunzator unei fractiuni de norma de cel putin doua ore pe zi, prin contracte individuale de munca pe durata nedeterminata sau pe durata determinata, denumite contracte individuale de munca cu timp partial.
(2) Contractul individual de munca cu timp partial se incheie numai in forma scrisa.
(3) Durata saptamanala de lucru a unui salariat angajat cu contract individual de munca cu timp partial este inferioara celei a unui salariat cu norma intreaga comparabil, fara a putea fi mai mica de 10 ore.
Dupa cum se poate lesne observa, acest articol nu este o norma imperativa ci ofera angajatorului posibilitatea de a angaja personal cu contract de munca cu timp partial, in anumite conditii precum: durata minima a saptamanii de lucru de 10 ore, interdictia de a efectua ore suplimentare etc.
Totusi, presupunand ca noul Cod al muncii a abrogat conventiile civile de prestari servicii, ar fi fost un semn de respect fata de angajatori ca autoritatile competente sa prevada o perioada tranzitorie pentru eventuala reziliere sau transformare in contracte de munca cu timp partial a conventiilor civile de prestari servicii incheiate anterior datei de 1 martie 2003.
Pe de alta parte, autoritatile ar trebui sa reglementeze si acele situatii in care nu se pot incheia contracte de munca cu timp partial cum este munca prestata pentru mai putin de 10 ore pe saptamana sau situatiile in care nu se poate respecta minimul de 2 ore de munca pe zi.
Probabil ca raspunsul va fi de a incheia contracte de munca cu timp partial la minimul prevazut de lege - 2 ore pe zi si 10 ore pe saptamana. In aceste conditii se pune intrebarea daca este corect sa platesti pe cineva pentru o munca pe care stii sigur ca nu o va presta? Sau ar trebui sa mai dam o sansa conventiilor civile, cel putin pana cand autoritatile gasesc o solutie legala?
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
