Opinii

Ce scria Radu Crăciun in 2004: CÂND VA FI FOST

Autor: Radu Craciun, Analist Economic

28.02.2011, 12:03 66

Raportul OECD 2009-2010 despre România reprezintă o confirmare aevoluţiilor înregistrate de economia românească de la admiterea înUE. Raportul consideră în esenţă că cheia succesului rezidă înrecuperarea spectaculoasă a decalajului ce o separă de celelalteţări din regiune începând cu 2005. Întra-adevăr, după ce ani dezile a fost considerată o codoaşă a Europei Centrale şi de Est,reformele spectaculoase realizate începând cu 2005 de cătreguvernul nou ales a luat observatorii prin surprindere. Acesta paresă-şi fi asumat de la bun început pierderea alegerilor din 2008,înfrângere reprezentând un déjà vu pentru mulţi observatori careşi-au amintit că măsurile nepopulare presupuse de accelerareareformelor şi şocul integrării în UE au dus la căderea guvernelorşi în multe din ţările nou admise în 2004.

În condiţiile în care România a avut o tradiţie de tergiversarea reformelor, începând cu 2005 a arătat că a învăţat nu numai dinpropriile greşeli, ci şi din cele ale vecinilor săi, şi mai alesale Poloniei, nerepetând erorile făcute de aceştia. Cercul virtuosconstând din investiţiile străine directe şi creşterea economică afost păstrat intact datorită unei colaborări excelente între bancacentrală şi guvern, ceea ce a permis ca România să recupereze omare parte din decalajul faţă de ţările care au fost admise în 2004fără ca economia să se supraâncălzească. Dacă în 2004 un studiu alABN AMRO sugera că România urmează Polonia cu o întârziere de şaseani, la ora actuală decalajul s-a micşorat la 3 ani, România fiindegala Poloniei în ce priveşte investitorilor străini cu un pluspentru salariile mai scăzute din România.

Pieţele financiare au continuat să se dezvolte în lipsa unorşocuri majore, un avantaj în acest sens fiind şi lipsa deevenimente majore pe pieţele emergente care să "contamineze" şipieţele româneşti. În aceste condiţii, intrările constante devalută au făcut ca leul să se tranzacţioneze în ultimii doi ani înjurul valorii de 3,1 pentru un euro. Evoluţia este de bun augurpentru intrarea în EMU începând din acest an şi preconizata trecerela euro începând cu 2013. Chiar dacă aprecierea leului a avut ocontribuţie importantă la procesul de dezinflaţie, principalulmerit revine bancii centrale şi guvernului. Cele două organisme aureuşit ca, în pofida obiectivelor câteodată divergente, să-şiarmonizeze politicile monetare şi economice, ceea ce a făcut cainflaţia să scadă constant până la 2,5% în 2009, chiar dacăţintirea inflaţiei s-a dovedit în primii ani după 2005 mai puţinexactă decât se anticipa.

În aceste condiţii, singura grijă a guvernului ales în 2008 paresă fie menţinerea deficitelor sub control şi împiedicarea apariţieitendinţelor inflaţioniste cauzate de presiunile vizând creşterisalariale mai rapide pentru a fi aduse la nivelul celor din Poloniaşi Ungaria. O cedare în acest sens putea compromite ţinta deaderare la zona euro în 2012, un succes ce ar reprezentaîncununarea procesului de integrare a României în UniuneaEuropeană.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO