Ce scria Radu Crăciun in 2004: CÂND VA FI FOST

Raportul OECD 2009-2010 despre România reprezintă o confirmare a evoluţiilor înregistrate de economia românească de la admiterea în UE. Raportul consideră în esenţă că cheia succesului rezidă în recuperarea spectaculoasă a decalajului ce o separă de celelalte ţări din regiune începând cu 2005. Întra-adevăr, după ce ani de zile a fost considerată o codoaşă a Europei Centrale şi de Est, reformele spectaculoase realizate începând cu 2005 de către guvernul nou ales a luat observatorii prin surprindere. Acesta pare să-şi fi asumat de la bun început pierderea alegerilor din 2008, înfrângere reprezentând un déjà vu pentru mulţi observatori care şi-au amintit că măsurile nepopulare presupuse de accelerarea reformelor şi şocul integrării în UE au dus la căderea guvernelor şi în multe din ţările nou admise în 2004.

În condiţiile în care România a avut o tradiţie de tergiversare a reformelor, începând cu 2005 a arătat că a învăţat nu numai din propriile greşeli, ci şi din cele ale vecinilor săi, şi mai ales ale Poloniei, nerepetând erorile făcute de aceştia. Cercul virtuos constând din investiţiile străine directe şi creşterea economică a fost păstrat intact datorită unei colaborări excelente între banca centrală şi guvern, ceea ce a permis ca România să recupereze o mare parte din decalajul faţă de ţările care au fost admise în 2004 fără ca economia să se supraâncălzească. Dacă în 2004 un studiu al ABN AMRO sugera că România urmează Polonia cu o întârziere de şase ani, la ora actuală decalajul s-a micşorat la 3 ani, România fiind egala Poloniei în ce priveşte investitorilor străini cu un plus pentru salariile mai scăzute din România.

Pieţele financiare au continuat să se dezvolte în lipsa unor şocuri majore, un avantaj în acest sens fiind şi lipsa de evenimente majore pe pieţele emergente care să "contamineze" şi pieţele româneşti. În aceste condiţii, intrările constante de valută au făcut ca leul să se tranzacţioneze în ultimii doi ani în jurul valorii de 3,1 pentru un euro. Evoluţia este de bun augur pentru intrarea în EMU începând din acest an şi preconizata trecere la euro începând cu 2013. Chiar dacă aprecierea leului a avut o contribuţie importantă la procesul de dezinflaţie, principalul merit revine bancii centrale şi guvernului. Cele două organisme au reuşit ca, în pofida obiectivelor câteodată divergente, să-şi armonizeze politicile monetare şi economice, ceea ce a făcut ca inflaţia să scadă constant până la 2,5% în 2009, chiar dacă ţintirea inflaţiei s-a dovedit în primii ani după 2005 mai puţin exactă decât se anticipa.

În aceste condiţii, singura grijă a guvernului ales în 2008 pare să fie menţinerea deficitelor sub control şi împiedicarea apariţiei tendinţelor inflaţioniste cauzate de presiunile vizând creşteri salariale mai rapide pentru a fi aduse la nivelul celor din Polonia şi Ungaria. O cedare în acest sens putea compromite ţinta de aderare la zona euro în 2012, un succes ce ar reprezenta încununarea procesului de integrare a României în Uniunea Europeană.