Romania are nevoie, acum, in 2008, de restructurarea economiei: un proces cuprinzator de schimbari radicale. Restructurarile de personal, singure, nu au satisfacut cerinta de reforme. Numai o combinatie optima - restructurari in productia de bunuri, plus noi servicii, care sa asigure locuri de munca pentru disponibilizati si sa schimbe standardul de viata in societatea romaneasca - ne va asigura competitivitate in Uniunea Europeana.
Fara indoiala ca mai multe servicii, mai multe bunuri vor aduce si un plus de crestere economica. Un PIB mai mare, deci. Mai departe, vom avea nevoie de un PIB cu o structura noua, cu valori adaugate care sa exprime competitivitate, profit, orientare spre piata. Altfel, prin crestere fara restructurare vom adauga PIB fara sa adaugam si bunastare.
Acum, insa, multe dintre companiile romanesti fie ca au cote extrem de mici de profitabilitate, fie ca se situeaza sub pragul rentabilitatii. Populatia, la randul ei, in asteptarea bunastarii visate, nu scapa inca de inflatie, suportand povara unor scumpiri adeseori greu de inteles. In vremea exploziei comunicatiilor, bunaoara, cand telefoanele au punctaj in tabloul de consum la fel de mare ca si painea, orice scumpire la aceasta pozitie se regaseste in cresterea generala a preturilor. In ianuarie, bunaoara, la o rata lunara a inflatiei de 0,86 la suta, scumpirea convorbirilor telefonice a participat cu 0,24 de puncte. Singurul serviciu scumpit semnificativ. De fapt, singurul produs scumpit semnificativ din intregul tablou al inflatiei in ianuarie 2008.
Din cauza unor astfel de dezacorduri reusim cu greu sa punem cap la cap doua valori: capitalul, atat cat avem, si munca, atata cat am putea avea daca am tura toate motoarele pietei.
Incepand cu anul 2000, economia noastra a continuat sa creasca. Dar avem parte de o crestere scumpa. Pentru produsele industriale, indeosebi, se cheltuiesc prea multe importuri, mai ales de resurse energetice si de materii prime, prea multi bani si prea mult capital fix. In schimb, din exporturi nu se incaseaza decat prea putina valuta. Urmarea: un deficit extern mult prea mare. Asa ca Romania are nevoie de o altfel de crestere, care sa se bazeze pe eficienta economica, pe productivitate si pe competitivitate intr-o mai mare masura decat pe consumul de resurse materiale, financiare si de forta de munca.
Adevarul este ca, din 1991 si pana in prezent, multe dintre marile intreprinderi si-au potrivit pasii cu inflatia. Unele chiar au invatat sa scoata profit murdar: au produs mai putin, mai prost, cu costuri mai mari, dar au vandut mai scump. Altele, desi nu au facut profit, au scos ceva subventii de la populatie, cu ajutorul inflatiei. Acum, insa, ambele grupari de companii fac incercari de a mentine climatul inflationist, ce le-a dat atata amar de vreme iluzia supravietuirii. Fac incercari, dar reusita e complicata.
Avem insa dificultati in economia reala. Standardul de viata mai are un drum lung pana la intrarea in normalitate. Totusi, teritoriul cucerit trebuie sa fie aparat cu orice pret. Romanii s-au saturat sa tot astepte bunastarea visata. Ei spera, acum, in UE, sa vada crescand semnificativ puterea lor de cumparare. Cat timp insa preturile cresc, chiar daca mai incet, nu va fi obtinuta si o crestere corespunzatoare a veniturilor reale.
Preturile cataratoare au indepartat numeroase categorii sociale de fluxul real al pregatirii si performantei profesionale. Din aceasta cauza, mai ales, economia are o eficienta modesta. Munca este prea putin competitiva si inca prea putin stimulata sa fie competitiva. Iata de ce, intre marile teme ale anului 2008, nu poate sa lipseasca ofensiva impotriva relaxarii in procesul muncii. Tema extrem de grea. Fiindca, in societatea romaneasca, persista o mentalitate a delasarii. In '90, oamenii gandeau ca pierderea locului de munca echivaleaza cu pierderea sensului existentei. Intr-o alta societate, cu piata normala, o astfel de afirmatie ar fi sunat straniu. In tarile dezvoltate, piata muncii e flexibila, oamenii isi schimba frecvent locurile de munca, isi schimba chiar profesiile, fara sa li se para o drama. La noi, insa, somajul era socotit o catastrofa. Cu timpul, insa, gandirea s-a schimbat. Nu neaparat in bine. In intreprinderile cu pierderi, unde se impunea reducerea surplusului de personal, au fost ingrosate cozile in fata birourilor de disponibilizari. Contractul suna straniu: 12 sau 16 sau 24 de salarii contra acceptarii titlului de somer. Desigur, fara convulsii sociale. Intr-adevar, mari convulsii sociale n-am avut. Pretul insa a fost mare: prea multi oameni s-au dezobisnuit sa munceasca.
Daca vom vrea sa asiguram, la noi acasa, o buna functionare a economiei, va fi nevoie sa fim performanti, sa consolidam stabilitatea interna, politica si economica, sa devenim competitivi, pentru a putea fi luati in calcul in sistemul economiei globale. Caci o miza cardinala a UE este participarea tuturor economiilor, inclusiv cele din tarile cu venituri mici, la economia globala. Nu vom avea insa prea mari sanse daca nu vom da curs unui mesaj in care fiecare fraza are un sens. Iar mesajul - important, echilibrat si realist - pleaca de la ideea ca politicile monetara, fiscala, salariala si de restructurare sunt complementare; ele se potenteaza reciproc. Combinarea optima a acestor politici este obligatorie pentru asigurarea conditiilor unei cresteri neinflationiste,dublate de o oferta de noi locuri de munca si de produse performante, importanta si ea pentru coeziunea sociala.
Adrian Vasilescu este consilier al guvernatorului BNR
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
