Cresterea economica din trimestrul al doilea, comunicata la inceputul acestei saptamani, a inregistrat cifre inca neatinse dupa decembrie '89. Este evident ca, in economie, incepem sa culegem si roade bune, chiar daca populatia inca nu se bucura de aceste rezultate. Caci persista convingerea ca oamenii nu traiesc cu PIB. Important este, totusi, ca tara s-a angajat pe un drum care urca.
Un urcus insotit de multe, de prea multe semne de intrebare, fara indoiala firesti intr-un climat de suspiciune si de pesimism intretinut de acele voci ce sustin ca starea de criza importata din SUA, care ocupa spatii tot mai intinse in Europa, ne va lovi si pe noi. Au patit-o tarile baltice, insista aceste voci, cu cresteri si mai mari, de doua cifre, o va pati si Romania. Datele interne ii contrazic. In plus, daca de pe multe dintre pietele emergente investitorii fug, in timp ce mari fonduri de investitii disponibilizeaza personal, fiindca restrang activitatea, tara noastra nu se confrunta cu lichidari de stocuri. Iar investitorii straini, regrupati in sala de asteptare, unde au urmarit "starea vremii" in economie, fara s-o fi rupt insa la fuga, incep sa despacheteze.
Alta e insa problema noastra. Romania are nevoie de o crestere economica performanta, intemeiata pe concurenta si pe eficienta. Numai ca la astfel de valori nu se ajunge - si nu vom ajunge niciodata - fara o restructurare masiva. Iata de ce, in conditiile in care inca nu au fost reinnoite radical structurile economice, organizarea muncii si sistemul intereselor, a impinge cresterea peste pragul de 9 la suta, fara a fi insotita de o dezinflatie consolidata, cum a fost in perioada 2000-2006, inseamna sa ne impiedicam timp indelungat de o sacaitoare supraincalzire.
Mai cu seama ca Romania se confrunta si cu un periculos deficit extern. Pentru ca a fost prea mult intinsa plapuma consumului. In materie de economie, nici o tara din lume
nu-si permite sa sfideze, fara sa plateasca scump, nevoia unui echilibru cat de cat stabil intre cerinte si posibilitati reale. Luand in calcul, cu deosebire, resursele materiale, financiare si umane. Si tintind, obligatoriu, trei planuri: 1) structural;
2) cantitativ; 3) calitativ. Suprema fiind legea eficientei: pentru o unitate de venit sa se cheltuiasca o cantitate tot mai mica de resurse. Impreuna cu legea competitivitatii: calitate, productivitate, consumuri reduse de resurse materiale si energetice, cheltuieli restranse de productie. Cine gestioneaza toate aceste echilibre? Numai piata. O piata functionala, desigur.
Nu poate fi insa ignorat faptul ca sistemul nostru de piete libere, integrate, nu e inca rodat. Si ca nici nu si-a format inca reflexele necesare unei bune functionari. Ne ramane o sigura sansa: accelerarea, dintr-o data, a tuturor motoarelor reformei, in consens deplin cu legitatile economice. Fiindca toate experientele de pana acum - cand motoarele reformei au fost turate unul cate unul iar legile economice au fost incalcate sistematic, una cate una, de teama ca socul reformelor sa nu fie prea dur - au esuat.
Pentru o reprezentare clara a pasilor inainte pe care-i avem de facut, fara sa alunecam in subiectivism, e bine sa consultam balantele adevarului. Patru dintre ele, in orice tip de economie, dau imaginea cea mai semnificativa a performantelor unei tari. Sau a lipsei de performante. Ele sunt: 1) dinamica PIB; 2) excedentul sau deficitul intern;
3) excedentul sau deficitul extern; 4) ocuparea fortei de munca. Sa cantarim si sa judecam. Dinamica PIB-ului este, desigur, o dimensiune relevanta. Datele de pana acum, masurate incepand din 2000, plus prognoza pentru 2008, de peste 8%, ne situeaza pe primele locuri din Europa. Asadar, nu mai suntem doar detinatori ai "lanternei rosii", ci incepem sa concuram si pentru locuri din varful clasamentului.
Avem insa complicatii cu celelalte balante. Inclusiv cu balanta fortei de munca, aflata intr-un deficit evident. Romania are, acum, o nevoie vitala, rostita doar in surdina si revoltator de rar. Nevoia de a-si forma un nucleu puternic si sanatos de tehnicieni performanti, de la manageri la meseriasi, un milion, poate chiar doua, care sa impinga economia in sferele eficientei, productivitatii si profitabilitatii, tragand dupa ei alte milioane de salariati, "de rand", pe care sa-i scoata din valmasagul muncii la intamplare si sa-i atraga in infaptuiri bine organizate, desfasurate sub semnul Sfintei Concurente. Aceasta nevoie vitala nu este inca insotita de un proiect national viabil.
Mai e si nevoia de o concentrare puternica pe trei aspecte specifice economiei noastre: 1) intarzierea restructurarii; 2) ritmul prea lent al imbunatatirii mediului de afaceri; 3) un raport mai putin echilibrat intre nivelul veniturilor si performantele economice. De aici concluzia ca economia romaneasca e la rascruce de drumuri. Suntem obligati sa alegem: ori grabim reformele, unica sansa de a reusi in UE si de a ne schimba conditia istorica; ori vom fi nevoiti, si in anii viitori, sa acceptam un loc din coada topului bunastarii. Avem asadar de facut o alegere dramatica, pe care societatea romaneasca n-o mai poate evita in nici un chip. Si cum nu e de acceptat o miza pe cea de-a doua varianta, pentru ca am fi nevoiti sa renuntam la viitor, suntem condamnati sa ne angajam intr-o batalie decisiva pentru dezvoltare si prosperitate.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
