Opinii

A fi sau a nu fi.....bugetar

 A fi sau a nu fi.....bugetar

Autor: Eugen Dragnea

11.04.2012, 14:23 1723

Citeam deunăzi o postare a unui mic antreprenor român în ZF despre aventurile sale cu birocraţia si sistemul administraţiei publice din România, care, ştim cu toţii generează extrem de mult frustrări tuturor. O astfel de aventură îl face pe omul respectiv să conteste pe de-a întregul nevoia de un astfel de sistem administrativ, nevoia de a-i plăti decent pe simpli executanţi care îl servesc, şi, defapt, îl impinge spre o uşoară tendinţă de "ură" de clasă, faţă de bugetari.

Postarea cred eu, este destul de consistentă ca şi informaţii, cu multe din ele şi eu sunt perfect de acord, există multe exagerări în ceea ce priveşte birocraţia sau cumulul de adrese şi hârtii necesare pentru operaţiuni economice din cele mai simple şi mai frecvente, lucru care, este clar, deranjează pe oricine.

Mă întristează însă mult reacţia multor români, nu faptul că un antreprenor nu se simte sprijinit sau ajutat de acest sistem public, sau de oamenii simpli, ca şi el, care îl deservesc, lucruri pe care sunt convins că cei mai mulţi dintre noi le-am simţit uneori, ci faptul că am văzut cu uimire cum extrem de multe persoane, la îndemnul lui uşor disimulat, reuşesc chiar să identifice în aceşti oameni simpli, de la ghiseele administraţiei publice, sau din birouri, sursa insucceselor noastre naţionale, sau măcar piedici importante în calea progresului nostru, care pur si simplu, aşa cum vedem cu toţii, nu mai vine....

Motivul pentru care am decis să scriu acest articol este dorinţa de a face puţină lumină în acest ungher al Administraţiei, şi de da o altă nuanţă, bazată pe lucruri clare, deloc subiective, dezbaterii.

În prelegerea sa, autorul postării, se declară (coincidenţă...sau nu) un simpatizant al unui partid de dreapta din România, partid care, iarăşi, coincidenţă, sau nu, este chiar la guvernare, într-o perioadă extrem de dificilă, care aduce foarte mult cu perioada dinaintea dezastrului care a aruncat la groapa de gunoi a istoriei, un alt mare partid din România, Partidul Ţărănist, după o Guvernare care se aseamănă din multe motive celei actuale, daca ne referim la "succesurile" măreţe înregistrate.

Iarăşi, coincidenţă sau nu, mulţi din oamenii actualei Guvernări, se găseau în băncile Puterii şi in perioada respectivă, unii mai în faţă, alţii, mai în spate, dar tot acolo, oricum.

Sunt multe idei de dreapta care se profilează din această postare, idei pe care nu vreau să le contrazic, idei pe care însuşi Preşedintele le foloseşte de câte ori trebuie să explice incapacitatea Statului pe care îl conduce de a ajuta, câtuşi de puţin, cetăţenii plătitori de taxe şi impozite, prin programe de sănătate, educaţie eficiente, prin construcţia de autostrăzi, prin atragerea de investitori, prin implimentarea de programe de dezvoltare durabilă.

De fiecare dată când aceste lucruri vedem că nu se întâmplă, deşi banii adunaţi la buget sunt cheltuiţi cu o frenezie care sfidează de multe ori orice limită, căci stim cu toţii că am aruncat miliarde de euro pe autostrăzi care nu există, că am asfaltat de sute de ori aceleaşi drumuri naţionale care mereu sunt pline de gropi, că medicii ne pleacă pentru că nu ii plătim decent, deşi cheltuim milioane de euro pe dotări medicale pe care nu are cine să le folosească, şi câte si mai câte.

Acum, tot ca şi idee de "dreapta" se aruncă vina pe existenţa unui număr prea mare de bugetari, care secătuiesc bugetul naţional, cu salarii de 1.000 de lei, la nivel de studii superioare!

Sigur, ideea prinde, pentru că noi ca popor avem o înclinaţie spre distrugere pronunţată. E uşor de remarcat că este mult mai uşor să aduni laolaltă români pentru a strica ceva, decât pentru a construi. Că românii şi la alegeri de obicei schimbă, nu susţin ceva ce le-a plăcut, pe cineva care a făcut ceva pentru ei.

Românii votează în schimb cu veselie orice promisiune abracadabrantă de genul celor 50.000 de specialişti, Dreptate pentru toţi, Adevăr cât cuprinde, pensii de 1.000 de euro, şi mai nou, se pare, ar vota şi o promisiune de concediere a bugetarilor, sau chiar de muncă silnică pentru ţară.

Să ne întoarcem la ideile şi partidele de "dreapta" şi la situaţia cu numărul bugetarilor.

În anul 2000, Administraţia Publică, pentru că defapt despre asta discutăm când ne referim la bugetari, dacă vrem să fim coerenţi şi corecţi, număra la nivelul întregii ţări aproximativ 146.000 de persoane.

În cei 4 ani de guvernare de "stânga" PSD, numărul acestora a crescut uşor, până la 158.000 de salariaţi. Nu trebuie însă să uităm că în această perioada PIB-ul României a crescut cu aproape 30%, iar numărul bugetarilor din administratie, cu doar 8%.

A urmat apoi o Guvernare clasică de "dreapta", în care PDL şi PNL au avut mână liberă. Rezultatele acestui tip de guvernări sunt fără de echivoc: în 2009 în România existau 234.000 de bugetari, adică o creştere de aproape 50%. Date ZF http://www.zf.ro/infografice/numarul-functionarilor-publici-evolutie-sursa-ins-8881858

Dacă discutăm de nivelurile salariale, atunci creşterea este şi mai mare, pentru că salariile au crescut din 2004 (venit net mediu la Stat de aprox. 150 euro) până în 2009 (venit net mediu la Stat de 340 euro), avem o creştere deci de 126%!! Date ZF http://www.zf.ro/eveniment/statul-da-afara-326-000-de-bugetari-pana-in-2015-primii-150-000-pleaca-acasa-anul-viitor-este-de-ajuns-4802029/

Păi atunci, cum vine asta cu politica mincinoasă de dreapta dusă de PDL şi PNL, atunci când chiar erau extrem de apropiate în Guvernarea ţării?

Eu cred că aici nu e vorba de politică de Stânga sau Dreapta, ci pur şi simplu de incompetenţă, de hoţie, de dorinţa de mituire a susţinătorilor, de risipă a banului public, de proastă administrare a ţării, care se vede şi din aceste evoluţii, sub Guvernarea unor aşa zise partide de "Dreapta".

Să ne amintim şi de faptul că, deşi în perioada 2004-2011 bugetul României a urcat de la 25 mld euro în 2004 la 50 mld euro în 2011, banii fiind cheltuiţi chiar cu surplusul unor uriaşe împrumuturi de la FMI, România nu are decât vreo 200 de km de autostradâ în plus, pe care, în mare parte nu îi foloseşte nimeni, pentru că sunt răsfiraţi aiurea prin ţară, nici o rută intens circulata nefiind finalizată în proporţie mai mare de 10%.

Revenind la numărul Total de angajaţi de la Stat, care include de această dată şi Sănătatea, Educaţia, Armata şi Poliţia, vorbim de aproape 1.2 mil de persoane.

Dacă ne comparăm cu Germania, care are direct şi indirect, aproximativ 4,7 mil. de angajaţi plătiţi din Bugetul de Stat, adica aproximativ 60 de angajaţi la mia de locuitori, în România acest raport este acum de DOAR 63 persoane la mia de locuitori, urcând din 2000 până acum la de la aproximativ 40 de persoane la mia de locuitori în 2000 (adica vreo 850.000 de angajaţi atunci), la nivelul actual. (http://epp.eurostat.ec.europa.eu/statistics_explained/index.php/Public_employment_statistics_-_Germany )

ATENŢIE: de această creştere nu este vinovată doar angajarea de noi oameni în sistem, ci şi plecarea a peste 2 mil de români din România, pentru că acest număr se împarte acum la 19 mil şi nu la 21-22 mil atunci.

În Franţa avem 5,3 mil de persoane, adica aproximativ 80 de persoane la mia de locuitori. Iarăşi România este în avantaj. http://www.zf.ro/eveniment/statul-da-afara-326-000-de-bugetari-pana-in-2015-primii-150-000-pleaca-acasa-anul-viitor-este-de-ajuns-4802029/

În Ungaria avem 600.000 de persoane angajate la Stat, deci aproximativ tot 60 de persoane la mia de locuitori ca şi în România.

Problema reală nu este deci numărul sau chiar nici nivelul de salarizare al bugetarilor, care trebuie să fie suficient pentru a atrage oameni valoroşi şi a nu încuraja corupţia.

Problema noastră rezidă din proasta organizare legislativă a sistemului Administraţiei Publice, din procedurile învechite, din incompetenţa multor Directori şi Miniştri numiţi în timp pe criteriul investiţiei făcute în Partid şi nu al competenţei, pe introducerea de oameni manipulabili în sistem, aşa cum arătam cu altă ocazie.

Ştiaţi de exemplu că majoritatea Bugetarilor au câştigat în Instanţă drepturile salariale luate de Guvernul Boc din 2010, dar Guvernul refuză să le plătească? Vorbim de acelaşi Guvern care a acceptat şi onorat tot felul de retrocedări dubioase pronunţate de diverse Instanţe, pentru tot felul de samsari ai mafiei imobiliare, care au cumpărat sau procurat pe diverse căi la limita legii tot felul de dosare de la fosti proprietari de drept care nu aveau puterea şi relaţiile să învingă cu Statul?

Se aplică deci Legea în România la fel pentru toţi? După cum vedem, nu prea. Haideţi măcar să nu fim şi noi părtaşi acestei nedreptăţi.

Eu cred ca oprobiul acesta public faţă de Bugetari nu are decât rolul de a ne abate de adevăratele probleme, de la schimbarea adevăratelor tare din România, şi de a ne face mai uşor de manipulat.

România a mai trecut prin anii '50 printr-o experienţă de acest gen, românii fiind manipulaţi politic ordinar pentru a dezvolta o "ură" de clasă faţă de "capitaliştii" de atunci, fie că ei se numeau chiaburi, industriaşi sau chiar şi intelectuali cu stare. Ce ne-a adus asta atunci? aproape 45 de ani de comunism feroce şi pierderea valorilor naţionale.

ATENŢIE: istoria are tendinţa să se repete, mai ales atunci când oamenii simpli nu o cunosc iar liderii o ignoră pentru interese meschine de moment.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO