Media & Advertising

Efectele globalizarii: castigurile firmelor cresc mai repede decat veniturile salariatilor

07.04.2006, 00:00 11

Companiile care investesc in strainatate castiga din arbitrajul facut intre costurile fortei de munca.

In ultimii ani, in SUA si Europa s-a observat o diferenta considerabila intre rezultatele economice ale companiilor pe plan local si cele de la nivelul economic global. Astfel, veniturile medii ale muncitorilor americani au suferit modificari aproape insesizabile din 2000, in timp ce companiile care isi desfasoara activitatea global au avut profituri aproape duble, scrie The New York Times.

In Germania, salariile au scazut in termeni reali in ultimii doi ani, pe cand veniturile companiilor listate in indexul DAX 30 s-au dublat. Cu toate acestea, atat in Germania, cat si in cea mai mare parte a Europei ritmul general de dezvoltare economica a ramas lent. De asemenea, exista diferente mari intre companiile private si cele de stat.

"Prosperitatea companiilor private nu implica o situatie similara si pentru sectorul de stat din Germania, Franta sau Japonia", este concluzia la care a ajuns Patrick Artus, economist sef al bancii pariziene IXIS.

Teoretic, profiturile si salariile infloritoare din sectorul privat ar trebui sa se extinda si asupra sectorului public, intrucat acestea ar trebui sa atraga investitorii, ceea ce ar genera sporirea numarului de locuri de munca si a cererii de consum. La randul lor, aceste fenomene ar avea ca efect marirea salariilor. Acest proces nu functioneaza, insa, la un nivel performant, cel putin, la nivel local. Analistii considera ca principala cauza a acestor dereglari ale sistemului este globalizarea.

A devenit deja un truism faptul ca statele care se bucura de o economie dezvoltata la nivel avansat se confrunta cu un raport de inversa proportionalitate intre puterea capitalului de care dispun si forta scazuta de munca. Incepand cu anul 2001 si pana in al patrulea trimestru al anului 2005 profiturile obtinute in sectorul privat au crescut semnificativ, raportate la produsul intern brut al SUA. Astfel, de la o cifra de 7% s-a ajuns la 11,6 procente. Companiile au putut pastra o mare parte din banii pe care ii produceau, in conditiile in care "piata de munca suferea de o recuperare slaba", considera J. Bradford DeLong, profesor de stiinte economice la Universitatea Berkley, din California. Acesta a mai adaugat ca desi rata somajului este scazuta, nu sunt luate masuri suplimentare care sa contribuie la starea de sanatate a pietei de munca. Revitalizarea acesteia presupune o serie de investitii in sectoarele economice deficitare, care au ramas in urma. Cresterea productivitatii va duce in mod evident nu numai la o forta de export sporita, ci si la o serie de probleme pe piata fortei de munca. In general cresterea productivitati este obtinuta prin investitiile tehnologice, specializarea extrema a fortei de munca si simplificarea procesului de productie. Reprezentantii fortei de munca, liderii sindicali, au adoptat o politica de constrangere, prin semnarea unor contracte colective menite sa asigure daca nu o perioada sigura de angajare macar o serie de recompense financiare menite sa apere interesele particulare ale angajatilor.

In Europa, unde sindicatele inca sunt puternice, abilitatea crescuta si dorinta companiilor franceze si germane de a investi in afara granitelor ofera sistemului de management o noua perspectiva asupra pietei muncii. "Capitalul european dispune de mobilitate. Companiile germane isi permit sa isi puna angajatii in ipostaza de a accepta salariile scazute, pentru a nu se ajunge la situatia de a se inchide fabricile locale, in favoarea deschiderii unora noi in Polonia sau India", spune Stephen King, economist-sef la banca HSBC, din Londra.

Mobilitatea crescuta a capitalului permite companiilor sa-si investeasca profiturile in afara granitelor. "Companiile americane nu s-au grabit sa investeasca la nivel local", spune Jared Bernstein, senior economist la Institutul Economic din Washington. In SUA, valoarea investitiilor externe, raportata la produsul intern brut, a scazut in 2005 la 11,56% de la 12,55% in 2000.

"Companiile nu mai sunt fidele investitiilor locale, iar acest lucru se datoreaza fenomenului de globalizare si deschiderii unor noi piete", adauga Stephen King. Astfel, peste 80% din volumul vanzarilor si numarului de angajati ai companiei britanice de telecomunicatii Vodafone sunt concentrate in afara Marii Britanii. Totodata, aproximativ 50 de companii multinationale au 55% din angajati si 59% din vanzari in afara granitelor.

Cu toate acestea, curentul cosmopolit corporatismului este cel mai pronuntat in Europa. Astfel, indexul german DAX 30 releva ca doar 53% din angajati si 34% din volumul vanzarilor companiilor germane erau concentrate in Germania. In mod analog, indexul francez CAC 40 arata ca 43% din totalul angajatilor si 35,5% din vanzari erau in granitele Frantei.

Acest curent nu a luat o amploare atat de mare in SUA. Indexul S.& P 500 arata ca 60% din volumul vanzarilor sunt obtinute la nivel intern. Situatia se schimba insa in cazul companiilor gigant, ca McDonaldÕs care atribuie doar o treime din vanzari pietei locale.

In cazul companiei Dell Computer, pentru ultimul trimestru vanzarile inregistrate in afara granitelor statului insumau 43% din totalul venitului, cu 3 procente mai mult decat in trimestrul anterior.

In momentul de fata, Dell angajeaza oameni in SUA, intrucat toamna trecuta a fost deschisa o fabrica in Carolina de Nord, pentru care vor trebui sa fie angajati 1.500 de oameni in decurs de cinci ani. La sfarsitul lunii martie, reprezentantii Dell anuntau ca intentioneaza sa angajeze 10 mii de oameni in urmatorii trei ani in Anglia.

In aceste conditii, disproportia dintre sectorul public si cel privat nu mai pare atat de paradoxala. Cu toate acestea, analistii se intreaba pentru cat timp se va mai prelungi situatia actuala.

Altfel spus, exporturile chineze, fuziunile care au loc si investitiile companiilor din Orientul Mijlociu in infrastructura americana ar putea reprezenta doar inceputul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO