IMM

Câte companii s-au înregistrat pe IMM Invest, programul care dă garanţii de 15 miliarde de lei: 20.000 de IMM-uri în prima zi, 8.200 în a doua zi. În starea de respins sunt numai 4 solicitări

Câte companii s-au înregistrat pe IMM Invest, programul...

Autor: Robert Manea

29.04.2020, 20:04 3856

IMM Invest România, programul care oferă întreprinderilor mici şi mijlocii un sprijin de 15 miliarde de lei, se află la a doua zi de la deschiderea sesiunii de înscriere. Doar în prima zi s-au înregistrat 20.000 de IMM-uri, urmând ca astăzi să se înscrie încă 8.200 de companii. Patru IMM-uri au fost trecute în starea de respins.

Mai jos regăsiţi ataşat comunicatul de presă:

“Pentru FNGCIMM si pentru mine personal, IMM INVEST reprezinta o mare provocare, este un program important, caruia ii acordam maxima prioritate. IMM INVEST, acum o luna, era doar un proiect; iar astazi are deja inscrise peste 28.000 de solicitari, care din data de 4 mai 2020, vor incepe sa fie prelucrate de catre banci. La nivel institutional am luat toate masurile pentru a prelucra orice solicitare inregistrata in aplicatie, in termenul asumat de 72 de ore. Nu am angajat personal suplimentar, insa mare parte dintre angajatii institutiei au fost instruiti sa analizeze cererile din aplicatie si lucreaza cu ordin de delegare pe IMM INVEST. Vreau sa ii asiguram pe beneficiarii nostri ca tratam cu cea mai mare responsabilitate solicitarile pe care ni le-au transmis si facem eforturi deosebite sa le raspundem si sa-i sprijinim si pe cei care au intampinat dificultati si care inca nu au reusit sa se inscrie.”, a declarat Dumitru Nancu, directorul general FNGCIMM

„Am continuat sa primim numeroase mesaje de la antreprenori care incearca sa se inscrie cu adrese de e-mail YAHOO si FREEMAIL.HU. Reluam atentionarea pe care am facut-o ieri: aplicantii care folosesc acest tip de adrese, din cauza unor probleme tehnice aferente acestor domenii, vor primi raspuns de confirmare cu foarte mare întârziere. Este posibil ca unii utilizatori inregistrati in cadrul portalului imminvest.ro cu adrese de e-mail de acest tip, sa nu se poata autentifica in portal si nici sa nu primeasca e-mail-urile de confirmare. In situatia in care in termen de 48 de ore nu primesc confirmarea, ii rugam sa utilizeze un cont de mail de pe alt domeniu (ex. gmail) si sa se reinscrie.

Pe utilizatorii care reclama ca nu le este acceptata parola, ii rugam sa acorde atentie la crearea acesteia si sa respecte indicatiile date, inclusiv in Ghidul utilizatorului, publicat pe site-ul www.fngcimm.ro si www.imminvest.ro. In cazul in care, utilizatorul este sigur ca a stabilit parola corect si totusi aceasta nu este acceptata, ii rugam sa ne scrie pe adresa imminvest@fngcimm.ro si vom verifica, daca a fost sau nu creat contul. Este posibil ca unele mesaje de confirmare a inscrierii sa intre in SPAM sau Junk, de aceea rugam sa se verific daca mesajul a ajuns in aceste foldere.

Primim mesaje prin care aplicantii reclama ca nu pot selecta un anumit cod CAEN principal, ii rugam sa verifice la ONRC daca este autorizat codul CAEN pentru care doresc sa aplice.

Alti utilizatori nu se pot inregistra si primesc mesajul de eroare: Datele introduse nu corespund unui operator economic; ii rugam sa verifice numarul de inregistrare de la RECOM, sa introduca la J doua cifre (ex.01 si nu 1) si sa introduca la data de inregistrare ONRC, doar anul infiintarii, nu si data si luna.

Din cele peste 28.000 de inscrieri in aplicatie, sunt  in starea de TRANSMIS LA BANCA un numar de 374 solicitari, in starea de cerere CLARIFICARI (s-a inlocuit termenul REVOCAT), sunt peste 2000 de solicitari, in diferite stadii de PRELUCRARE, 90 de solicitari, iar in starea RESPINS, sunt 4 solicitari, motivul fiind ca nu indeplinesc criteriile de eligibilitate ale programului, iar un numar de peste 25.800 asteapta sa fie luate in analiza.

Din experienta celor doua zile de analiza, operatorii au constatat ca un numar mare de IMM-uri completeaza gresit campurile aplicatiei, ceea ce determina operatorii sa le returneze solicitarea. Prin trecerea in starea de CLARIFICARI, asa cum apare in interfata beneficiarului, acestuia i se solicita corectii sau clarificari. Cea mai frecventa corectie solicitata de operatorii FNGCIMM o reprezinta corectarea Declaratiei IMM pe propria raspundere. Subliniem ca, orice solicitare pusa in starea CLARIFICARI, presupune reinscrierea in aplicatie si reintrarea in analiza.

Invitam potentialii beneficiari sa consulte Ghidul de completare a cererii online si sa vizualizeze MODELELE DE COMPLETARE A DIFERITELOR TIPURI DE DECLARATII IMM, inainte sa demareze procedura de inscriere. Acestea sunt .postate alaturat listei de INTREBARIFRECVENTE, publicate pe site-ul www.fngcimm.ro si pe pagina de Facebook a Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri.”

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO