Fondul Proprietatea

IFR şi-a redus expunerea pe FP cu 3,1% în februarie

Autor: Adrian Cojocar

02.03.2011, 23:40 20

Deţinerea fondului închis de investiţii iFond Financial (IFR),administrat de SAI Intercapital, în acţiuni Fondul Proprietatea s-aredus cu încă 3,1% în luna februarie, în prezent fondul având oexpunere de 35,9% din active pe FP.

iFond Financial a fost creat în luna august în urma unei ofertepublice derulate pe Bursă prin care a atras 8 mil. lei şi iniţialavea o expunere de circa 50% în acţiuni ale FonduluiProprietatea.

La finele lunii februarie, activul net al iFond se ridica la 9,4mil. lei, cu 0,9% mai mare decât în luna precedentă, în condiţiileîn care principalele trei deţineri ale fondului, respectiv FondulProprietatea, titluri BVB şi BRD Societe-Generale, au înregistratvariaţii mici în această perioadă.

Indicele BET-C a câştigat 3,6% în februarie, iar SIF-urile s-auapreciat în medie cu aproape 7%.

Expunerea iFond Financial a crescut în februarie cu 0,9% peacţiunile BVB, aproape un sfert din valoarea activelor fiindreprezentate de acţiuni ale operatorului bursier.

Ponderea SIF-urilor în activele iFond Financial a urcat cu 1,5%luna trecută, la 23,5%.

Unităţile de fond IFR se tranzacţionau ieri la un preţ de 215lei, cu 8,5% sub valoarea activului net de la finele luniifebruarie, de 235 lei/unitate.

Valoarea activelor iFond Gold (IFG), cel de-al doilea fondînchis listat de Intercapital la Bursă, au urcat luna trecută cu3,1%, la 3,5 mil. lei, în special ca urmare a aprecierii titlurilorGabriel Resourses, acţionarul majoritar al Roşia Montană GoldCorporation, a căror pondere în totalul activelor a revenit înjurul nivelului de 40%. Titlurile IFG se tranzacţionează cu aproape10% peste activul net unitar de la finele lunii februarie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO