Eveniment

Vosganian: Eu şi Şereş i-am dat lui Băsescu toate contractele din energie; SRI şi DNA să lămurească

Vosganian: Eu şi Şereş i-am dat lui Băsescu toate contractele din energie; SRI şi DNA să lămurească

Foto: Octav Ganea

Autor: Crisitian Fierbinţeanu

25.11.2011, 16:49 1119

Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian a declarat, vineri, că atât el, când era ministru al Finanţelor, cât şi Codruţ Şereş, fost ministru al Economiei, i-au dat lui Traian Băsescu toate contractele din energie, anunţând că se va adresa Parchetului, DNA şi SRI "pentru a lămuri această chestiune".

Varujan Vosganian a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Iaşi, că atât el, ca ministru al Finanţelor, cât şi Codruţ Şereş, fost ministru al Economiei, i-au dat şefului statului toate contractele din energie, acestea fiind trimise preşedinţiei pe suport electronic.

"Nu numai eu, dar şi Codruţ Şereş i le-a dat. I le-am dat pe suport electronic pe toate. Dacă nu i le-am dat şi dacă dânsul le-a cerut, atunci cum se face că din decembrie 2006 şi până în 2011 preşedintele nu şi-a adus aminte de asta? Brusc şi-a adus aminte acum. De ce cinci ani nu s-a simţit deloc indignat că nu i-am dat contractele din energie şi după cinci ani şi-a dat seama că nu le-a primit? În plus, ar fi interesant de ştiut de unde a primit preşedintele copiile trunchiate după contracte, aşa cum a susţinut. Văd că preşedintele îl justifică pe Adrian Videanu, spunând că acesta a renegociat. Cu alte cuvinte, preşedintele este profund implicat, adică ştie ce s-a întâmplat cu acele contracte. Nu doar că ştie, ci cunoaşte şi detalii", a declarat Vosganian.

El a afirmat că va trimite scrisori către Parchet, DNA şi SRI pentru a cere lămuriri pe acest subiect.

Totodată, Vosganian a precizat că va cere Ministerului Economiei toate documentele pe care le-a semnat şi prin care a solicitat "să se vândă energie în afara bursei".

"De la Ministerul Economiei am să cer toate mandatele pe care în 2007 şi 2008 le-am semnat şi prin care am solicitat să se vândă energie electrică în afara bursei şi toate mandatele din 2009 până 2011 prin care s-a solicitat acelaşi lucru. Vreau să ştiu cantităţile vândute în afara bursei în anii 2007 şi 2008 şi care au fost cantităţile vândute după 2009. Mai doresc să ştiu de la serviciile de informaţii, de la Parchet şi DNA de ce eu am făcut comerţ secret cu avuţia ţării şi aceste instituţii nu au ştiut nimic", a declarat Vosganian.

El a mai spus că în anul 2007 a emis un ordin prin care a interzis vânzarea energiei electrice în afara bursei.

"Rog Parchetul, DNA şi SRI să comunice toate anchetele şi cercetările pe care le-au făcut în legătură cu afirmaţia «Vosganian a minţit cu neruşinare tot timpul şi a prelungit contractele fără să spună». Ori Parchetul, DNA şi SRI ştiu că eu fur din banul public şi atunci de ce nu acţionează, ori aceste instituţii nu ştiu şi atunci mă întreb de unde ştie preşedintele", a adăugat Vosganian.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi seară, la B1TV, că fostul ministru liberal al Finanţelor şi Economiei, Varujan Vosganian, a refuzat să îi prezinte contractele care au fost încheiate cu "băieţii deştepţi din energie", minţind cu neruşinare.

Băsescu l-a acuzat pe fostul ministru Vosganian, într-o intervenţie telefonică la B1TV, că minte cu neruşinare şi că a avut o atitudine "plină de tupeu" în relaţia cu şeful statului.

"Le-am cerut în mod repetat (contractele, n.r.). Mi se spune că sunt contractele făcute. Chiar zilele trecute îl auzeam pe Varujan Vosganian minţind cu neruşinare, au fost făcute pentru prima dată contractele în timpul lui Dan Ioan Popescu, domnul Varujan Vosganian le-a prelungit în 2008 până în 2014 şi domnul Videanu le-a mai prelungit o dată, modificând condiţiile de plată, până în 2018.

Deci nu am reuşit. Vosganian a minţit cu neruşinare tot timpul şi a prelungit contractele fără să îmi spună. Vă rog să vă imaginaţi că îi spunea preşedintelui «Nu pot să vă dau contractele domnule preşedinte, sunt secrete». Îi spunea asta cu tupeu preşedintelui Traian Băsescu", a declarat şeful statului.

El a ţinut să sublinieze că nu s-a declarat învins de băieţii deştepţi din energie.

Preşedintele a mai spus că în cele din urmă a reuşit să facă rost de "nişte copii trunchiate" ale acestor contracte, pentru că era curios "ce poate să fie atât de secret când furi din banii publici". El nu a dat alte detalii despre aceste "copii trunchiate".

Băsescu a declarat, joi, la Economist Conferences Bucharest Summit, că, în calitate de şef de stat, nu a reuşit să pună capăt "poveştii celebrilor băieţi deştepţi" din energie, el apreciind că România va primi un sprijin consistent de la Bruxelles pentru rezolvarea acesteia.

"Dar problemele pe care le avem sunt în altă zonă, şi anume în zona pieţelor funcţionale de energie şi aici trebuie să dăm atenţie deosebită liberalizării acestor pieţe. Iar povestea celebrilor băieţi deştepţi este una căreia ca şef de stat nu am reuşit să-i pun capăt, darămite cei care erau la niveluri mai jos", a spus şeful statului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO