Eveniment

Un sfert din absolvenţii de gimnaziu s-au înscris la profesională

Sorin Cîmpeanu, ministrul educaţiei: Economia reală şi învăţământul au fost despărţite în ultimii ani

Sorin Cîmpeanu, ministrul educaţiei: Economia reală şi învăţământul au fost despărţite în ultimii ani

Autor: Corina Mirea

25.06.2015, 00:03 271

Aproape 47.000 de elevi (aproape un sfert din absolvenţii clasei a VIII- a) s-au înscris în anul şcolar 2014 - 2015 la o clasă profesională de pe plan local, de două ori mai mulţi ca în urmă cu un an şi cu peste 36.000 de elevi în plus faţă de acum doi ani, potrivit ministerului educaţiei Sorin Cîmpeanu.

Prin urmare, ideea de a avea o meserie imediat după finalizarea studiilor a început să fie tot mai interesantă pentru generaţiile tinere din Ro­mânia, după ce timp de un deceniu (începând cu anul 2003) din şcolile profesionale au dispărut aproximativ 250.000 de elevi.

„Am semnat astăzi (ieri – n. red.) un protocol cu cei de la Camera de Comerţ pentru promo­varea învăţământului profesional în sistem dual (în clase şi în halele de producţie, după modelul german – n.red) pentru a demonstra că vrem să creăm o legătură puternică între sistemul de educaţie şi mediul privat, că este o prioritate. Vrem să le arătăm tinerilor că învăţământul profesional şi tehnic este o rută care le poate aduce lor, şi nu numai, foarte multe beneficii”, a precizat ieri Sorin Cîmpeanu.

El susţine că acest protocol are ca obiectiv semnarea mai multor parteneriate între instituţiile de învăţământ profesional de pe plan local şi companii pentru înfiinţarea unui număr mai mare de clase profesionale. În urma semnării acestui protocol, cele două instituţii ar urma să se aşeze la „masa negocierii” pentru a stabili câte companii au nevoie de meseriaşi şi câte locuri poate să suplimenteze Ministerul Educaţiei în clasele de la şcolile profesionale.

În prezent, singurul mod prin care Ministerul Educaţiei poate înfiinţa noi clase de învăţământ profesional şi tehnic este la cererea agenţilor economici, care trebuie să promită instituţiei că la finalul studiilor, absolvenţii acestui tip de învăţământ vor avea un loc de muncă asigurat. Acest model a început să fie implementat ca urmare a blocării cifrelor de şcolarizare, în 2009, pentru învăţământul profesional şi tehnic, pe motiv că tinerii nu mai erau interesaţi să înveţe o meserie.

„Prin semnarea acestui protocol reuşim să aducem împreună economia reală şi învăţământul românesc, lucru care a lipsit cu desăvârşire în ultimii ani.  Învăţământul dual este o roată deja inventată, este un sistem care funcţionează perfect în Germania şi în Austria şi care ar fi de mare ajutor mediului de afaceri din România. Este nevoie ca cifrele de şcolarizare şi programa să fie aprobate în acord cu mediul privat”, a adăugat Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ.

Parteneriatul semnat de cele două instituţii are o durată de cinci ani.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO