Eveniment

Tragedia de la Giuleşti, două cauze majore: lipsa disciplinei din spitale şi a standardelor de construcţie

Tragedia de la Giuleşti, două cauze majore: lipsa disciplinei din spitale şi a standardelor de construcţie
19.08.2010, 23:57 163

La privat cei care ridică spitale îşi iau consultanţi străini"pentru că dacă se decide implementarea unor reguli de obiceiautorităţile române sunt mai catolice decât catolicii", după cumspun oameni din mediul de business.

"Nu ştiu să existe standarde pe partea de proiectare spitale", aspus arhitectul Alina Radu, care adaugă faptul că a fost pusă însituaţia de a proiecta clădiri pentru un alt minister şi căproiectul de lege pentru standardele în acel domeniu sunt în cursde elaborare. Arhitectul a mai dat exemplul unui studiu pentruconstruirea de clădiri destinate persoanelor în vârstă, studiurealizat înainte de intrarea României în UE, şi care s-a întins peun an pentru că nu avea elemente de la care să pornească. AlinaRadu spune că în aceste condiţii singura şansă a arhitectului este"de a fi suficient de abil în a anticipa anumite tendinţe". Altfel,s-ar putea trezi că o lucrare demarează, iar standardele deconstrucţie apar pe parcurs.

Părerea este susţinută şi de reprezentanţi ai mediului debusiness care se confruntă cu aceeaşi problemă. Investitorii careconstruiesc spitale private spun că încep proiectul de la cerinţelepompierilor prin care trebuie să demonstreze că pot scoatevictimele în caz de incendiu în câteva minute altfel nu primescaprobările. Culoarele şi scările trebuie să fie suficient de mariastfel încât să permită evacuarea şi transportul oamenilor petargă, şi este necesară existenţa unui generator de curentelectric.

Pe de altă parte, legislaţia solicită existenţa unui tip demobilier antistatic sau a unei vopsele speciale, iar în generaltoate elementele dintr-un spital trebuie să fie cât mai puţininflamabile.

Alte cerinţe se leagă de aerul care intră într-o anumită sală deoperaţie şi care trebuie să aibă un anumit grad de filtrare. Decirculaţia aerului dintr-un spital se leagă apariţia infecţiilorintraspitaliceşti. Spre exemplu într-o sală în care se efectueazăoperaţii ginecologice nu pot fi efectuate operaţii de ortopediepentru că gradul de filtrare a aerului este diferit. Dacă pe de oparte există reglementări privind gradul de filtrare, mobilier sauvopsea, circulaţia rufelor murdare, cei care construiesc spitale nuau informaţii legate de zona unde trebuie amplasat spitalul, caresunt cerinţele legate de numărul de locuri de parcare, de numărulde ambulanţe, ce ar trebui să aibă diferit un spital situat laperiferie comparativ cu unul din centru.

Disciplina, principala problemă în sistemul desănătate

Recentul incident de la Spitalul Panait Sârbu (MaternitateaGiuleşti) din Capitală soldat cu moartea a cinci nou-născuţi a scosla iveală, pe lângă o infrastructură spitalicească extrem de slabdezvoltată, şi lipsa de organizare şi disciplină din spitaleleromâneşti, care se reflectă încă de la intarea pe poartaspitalului, unde nu există recepţii sau birou de informaţii, iar laprimul contact cu medicii nici nu ştii cui să te adresezi pentru cănu au ecusoane de identificare.

Problema nu este lipsa regulilor pentru că atât medicii, cât şiasistentele şi restul personalului sanitar sunt obligaţi să poarteecusoane de identificare, aşa cum există şi obligativitatea unorghişee de informaţii şi relaţii publice, ci faptul că acesteregulamente nu se aplică. "Este vorba de disciplina internă, deneaplicarea regulamentelor de ordine interioară", spune un fostmanager de spital. Managementul spitalului ar trebui să asigureimplementarea tuturor acestor măsuri, numai că nu este clar cine-icontrolează pe manageri. Majoritatea spitalelor din România autrecut de la 1 iulie în administraţia Primăriei, ceea ce înseamnăcă primarii trebuie să facă acest lucru.

Situaţia generată la Panait Sârbu, când Ministerul Sănătăţii nus-a pus de acord cu Primăria Capitalei cine trebuie să facă acestedemiteri, a readus în discuţie utilitatea descentralizării. Înfinal, Primăria Capitalei a fost cea care a demis managerii.

Pe de altă parte, toţi managerii din România trebuie să fieacreditaţi de Şcoala Naţională de Sănătate Publică şi ManagementSanitar. Întrebat de ZF ce studiază, Cristian Vlădescu preşedinteleŞcolii, a spus: "principiile de bază ale managementului de laevaluarea nevoii de alocare a resurselor la modalităţile defuncţionare aplicate spitalelor din România".

Incendiul de la Maternitatea Giuleşti nu este singurul care amarcat istoria recentă a Capitalei, incidente similare având loc laComplexul Dragonul Roşu şi la căldirea de birouri MillenniumBusiness Center. Horia Mihai Nicolescu, vicepreşedinte alAsociaţiei pentru Securitate la Incendiu spune că sunt probleme înceea ce priveşte legislaţia din domeniu, care nu este adaptatăspecificului fiecărei activităţi.

Sunt sau nu probleme de finanţare?

Într-o declaraţie pe marginea situaţiei de la Spitalul PanaitSârbu, preşedintele Traian Băsescu a adus în discuţie risipa dinsistemul sanitar şi faptul că "ceva se întâmplă, dacă din 2001 pânăacum creşterea de patru ori a bugetului nu a avut niciun impactpentru sistemul de sănătate". Fondurile pentru sănătate sunt decirca 5 mld. euro anual, aproape 4 mld. euro bugetul CaseiNaţionale şi circa 1 mld. euro bugetul Ministerului.

"Veţi vedea în aceste zile, probabil, dacă n-aţi văzut încă, caprimă opţiune a tuturor (pentru dezastrul de la Giuleşti - n.r.),ideea de subfinanţare, şi eu nu susţin că sistemul sanitar românesceste suficient finanţat, dar, înainte de a discuta de subfinanţare,trebuie să discutăm despre stoparea risipei din sistemul sanitar,un sistem care în 2001 avea o finanţare de un miliard de euro pean, iar astăzi are o finanţare de peste patru miliarde de european", a susţinut Traian Băsescu, citat de Mediafax.

"Nu ştiu să existe standarde pe partea de proiectare spitale", aspus arhitectul Alina Radu

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO