Eveniment

Topul produselor exportate şi importate de România din Rusia

Autor: Mirabela Tiron

06.03.2012, 17:06 1624

România a exportat în Rusia produse în valoare de 869 de milioane de euro în primele zece luni ale anului trecut şi a importat produse în valoare de 1,8 miliarde de euro, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică. Cea mai mare pondere în valoarea produselor exportate o au cele din categoria maşinilor şi echipamentelor de transport. România a exportat produse din această categorie în valoare de 552,9 milioane de euro, adică 63% din totalul exporturilor.

Pe locul doi în total exporturi, cu o pondere de 14%, se poziţionează produsele din categoria celor prelucrate şi clasificate în principal după materia primă. România a trimis în Rusia în primele zece luni ale anului trecut şi produse chimice, în valoare de 118,7 milioane de euro, adică 13,6% din total exporturi. În ceea ce priveşte importurile, pe primul loc se află combustibilii, gazele şi lubrifianţii.

România a importat produse din această categorie în valoare de 1,5 miliarde de euro, adică 83% din total importuri. Pe locul doi în topul produselor importate se află cele din categoria produselor prelucrate (piele brută, cauciuc, articole de lemn, hârtie, altele), în valoare de 111,4 mil. euro. România a mai importat din Rusia materiale crude, necomestibile, în valoare de 57,2 milioane de euro şi produse chimice în valoare de 52,6 milioane de euro. De asemenea, a mai adus din Rusia maşini şi echipamente transport în valoare de 26,4 milioane de euro.

Top cinci categorii de produse exportate de România în Rusia la 10 luni în 2011

Categorie produs Valoare (mil. euro)

Maşini şi echipamente transport 552,9

Produse prelucrate clasificate în principal după materia primă* 123,6

Produse chimice 118,7

Articole manufacturate diverse** 51,9

Produse alimentare şi alimente vii 14,4

Sursa: Institutul Naţional de Statistică

*Piele brută, cauciuc, articole din lemn, hârtie, carton, fier, oţel

**mobilă, articole de voiaj, încălţăminte, construcţii prefabricate, aparate foto, altele

Top cinci categorii de produse importate de România din Rusia la 10 luni în 2011

Categorie produs Valoare (mil. euro)

Combustibili, lubrifianţi 1589,8

Produse prelucrate clasificate în principal după materia primă 111,4

Materiale crude, necomestibile, exclusiv combustibili 57,2

Produse chimice 52,6

Maşini şi echipamente transport 26,4

Sursa: Institutul Naţional de Statistică

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO