Eveniment

Simona Halep a câştigat meciul cu Caroline Garcia în primul meci susţinut de româncă în 2016

Simona Halep a câştigat meciul cu Caroline Garcia în...
12.01.2016, 11:12 2023

Jucătoarea Simona Halep, locul 2 WTA, a învins-o, marţi, cu scorul de 6-4, 2-6, 6-1, pe sportiva franceză Caroline Garcia, locul 34 WTA, în prima partidă a româncei în 2016, din turul al doilea al turneului de la Sydney, în care a acuzat dureri la tendonul lui Ahile de la piciorul stâng.

În timpul meciului pe care l-a câştigat într-o oră şi 53 de minute, Simona Halep a cerut de două ori intervenţia trainer-ului, care i-a masat glezna. Românca ar fi trebuit să participe, săptămâna trecută, la Brisbane International, dar ea a declarat forfait din cauza aceloraşi probleme la tendonul lui Ahile.

Halep a avut o evoluţie oscilantă în primul ei meci din 2016, marcată de probleme de sănătate. Jucătoarea din Constanţa a stat prea mult în defensivă, agresivitatea ei nu a fost la nivelul la care ar fi trebuit, la fel lovitura de dreapta, iar serviciul a continuat să "scârţâie". Însă ambiţia, disponibilitatea la efort şi loviturile de rever în diagonală şi în lung de linie au ajutat-o să depăşească perioadele dificile. Din fericire, ultima impresie lăsată de Halep, marţi, a fost cea cu jocul care i-a adus atâtea perfomanţe.

De partea cealaltă, Caroline Garcia i-a pus probleme Simonei Halep prin serviciu puternic, prin agresivitate şi prin veniri le fileu. Însă căderea fizică din final a franţuzoiacei şi imprecizia loviturilor au contribuit la succesul jucătoarei române.

Partida a început echilibrat, cu greşeli şi de o parte şi de cealaltă, cu românca în defensivă şi franţuzoaica la conducere. Cu toate acestea, Halep a rupt ritmul în ghemul al cincilea, când a reuşit un break la zero, suficient pentru a-şi adjudeca setul cu 6-4, după aproape 44 de minute de joc. În pauza dintre seturi, Simona Halep i-a cerut sfatul lui Darren Cahill, care a încurajat-o şi i-a corectat evoluţia. Efectul nu a fost cel aşteptat şi Halep a avut o cădere masivă în joc, cauzată probabil şi de durerile la picior. Garcia a mărit ritmul şi a reuşit de la scorul de 2-2 să câştiga patru ghemuri la rând şi setul cu 6-2, după alte 33 de minute.

După un alt ghem câştigat la începutul setului decisiv, Carolinei Garcia nu i-a mai ieşit nimic. Simona Halep a câştigat pe serviciul adversarei la scorul de 1-1 şi nu a mai cedat până la final niciun ghem, punând capăt meciului după 6-1.

Darren Cahil a mai coborât pe teren la 2-5, în setul al doilea, iar Simona Halep i s-a plâns de durerile de la picior. Trainer-ul a intervenit la finalul setului al doilea şi la scorul de 2-1, în decisiv.

Favorită principală la Sydney, Halep va evolua în sferturile de finală, miercuri, nu înainte de ora 07.00, cu jucătoarea cehă Karolina Pliskova, locul 11 WTA şi cap de serie numărul 5.

Halep şi Pliskova s-au întâlnit de două ori până în prezent şi românca a câştigat de fiecare dată în două seturi: scoruri 6-4, 7-6 (4), în finala de la Dubai, de anul trecut, şi 6-4, 6-4, în optimile de finală ale turneului de la Indian Wells, tot în 2015.

Calificarea în sferturi la competiţia din categoria Premier este recompensată cu 19.660 de dolari şi cu 100 de puncte WTA.

Simona Halep a mai participat o dată la acest turneu, la ediţia din 2014, când a pierdut în primul tur, cu americanca Madison Keys (1-6, 4-6).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO