Eveniment

RetuRO, administratorul Sistemului Garanţie-Returnare, a deschis primul centru regional de colectare a ambalajelor de băuturi la Bonţida, judeţul Cluj şi mai urmează încă 17 la nivel naţional până la final de 2024. Acestea vor crea peste 600 de noi locuri de muncă

RetuRO, administratorul Sistemului Garanţie-Returnare, a...

Autor: Alexandra Matei

27.11.2023, 19:32 319

RetuRO, administratorul Sistemului Garanţie-Returnare (SGR) din România, a inaugurat astăzi primul centru regional de colectare a ambalajelor de băuturi în Bonţida, judeţul Cluj. Acesta se întinde pe o suprafaţă de 4.700 de metri pătraţi şi este situat în Parcul Industrial Olympian.

Centrul din Bonţida este prima unitate care va asigura colectarea ambalajelor de băuturi, însă până la finalul anului viitor, susţine Gemma Webb, CEO şi preşedinte al directoratului RetuRO, vor fi deschise în total 17 astfel de unităţi la nivel naţional. Următoarele trei vor fi în Timişoara, Bucureşti şi Bacău, spune ea.

„Deschiderea primului centru regional RetuRO din România la Bonţida marchează începutul unei transformări profunde şi durabile. Acest centru, alături de celelalte planificate şi de cele aproximativ 80.000 de puncte de returnare din toată ţara, va angaja activ 19 milioane de români, construind astfel cea mai complexă infrastructură de reciclare din ţară. În colaborare strânsă cu toţi actorii implicaţi, ne propunem să facem din reciclare un obicei zilnic, o parte integrantă a identităţii româneşti, pentru a conduce România spre un viitor mai verde şi responsabil”, a spus ea în timpul evenimentului de inaugurare a centrului regional.

Acesta va fi operaţional din data de 30 noiembrie 2023, odată cu lansarea oficială a Sistemului Garanţie-Returnare. Unitatea din Bonţida are în prezent patru linii de colectare, urmând ca din februarie 2024 să funcţioneze la capacitate maximă, cu opt linii.

În noul centru vor lucra în total, atunci când el va opera la capacitate maximă, 64 de angajaţi, potrivit reprezentanţilor RetuRO.

La inaugurare a fost prezent, printr-un apel video, şi premierul Marcel Ciolacu.

„Înfiinţarea centrelor de colectare ale RetuRO vor crea peste 600 de noi locuri de muncă până la sfârşitul anului viitor şi vor stimula investiţii similare de transport şi reciclare atât pe orizontală, cât şi pe verticală”, a spus el.

Sistemul Garanţie-Returnare este un proiect de economie circulară prin care românii vor plăti o garanţie de 0,50 RON atunci când vor cumpăra o băutură (apă, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase) de la un comerciant. Sistemul se aplică pentru ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 l şi 3 l inclusiv. Pentru a fi identificate uşor, produsele care vor face parte din sistem vor fi marcate cu un logo specific.

După golirea ambalajului, clientul va trebui să îl aducă într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianţi. În schimbul ambalajului gol, clientul va primi înapoi, pe loc, valoarea garanţiei plătite iniţial, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal şi chiar dacă respectivul produs nu a fost cumpărat din acea locaţie.

Aceste produse, parte din SGR, vor ajunge treptat pe rafturile magazinelor, într-o perioadă de câteva luni după lansarea Sistemului de pe 30 noiembrie, şi vor putea fi identificate după marcajul "Ambalaj cu garanţie", aplicat pe etichetă.

Aşadar, RetuRO recomandă tututor românilor să nu îşi facă provizii de ambalaje înainte de lansarea SGR. Acestea nu vor putea fi răscumpărate în punctele de returnare în baza unei garanţii, pentru că nu s-a plătit suma de 50 de bani la cumpărarea produsului şi nu sunt marcate cu logo-ul ce atestă că sunt purtătoare de garanţie. Ambalajele non-SGR vor putea fi returnate, în continuare, prin metoda de colectare selectivă clasică, utilizată şi până acum pentru recuperarea ambalajelor de toate tipurile, în punctele de colectare tradiţionale.

Compania RetuRO a fost creată de un consorţiu de trei acţionari privaţi: Asociaţia Berarii României pentru Mediu (30%), Asociaţia Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (30%) şi Asociaţia Retailerilor pentru Mediu (20%) şi un acţionar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (20%).

RetuRO funcţionează cu finanţare exclusiv privată şi are rolul de a asigura transparenţa asupra cantităţilor de ambalaje pentru băuturi puse pe piaţă şi returnate de consumatori, contribuind la dezvoltarea durabilă a României, prin gestionarea responsabilă a deşeurilor de ambalaje, în vederea atingerii ţintelor de reciclare impuse României de către Uniunea Europeană.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO