Eveniment

Producţia industrială avansează semnificativ şi trage după ea creşterea economică

Foto: Shutterstock

Foto: Shutterstock

Autor: Iulian Anghel

13.02.2015, 00:07 257

Producţia industrială care în 2013 a avut o contribuţie de aproape 1% la avansul Produsului Intern Brut de 3,4%, a crescut în 2014 cu 6,1%, al doilea cel mai mare avans din ultimii şapte ani.

Industria este ramura care contibuie cel mai mult la for­marea PIB, cu o pondere de 30% în trimestrul al treilea din 2014 – un procent cu mult mai mare faţă de media de 15% - iar, în ultimii doi ani, a avut o contribuţie în­sem­nată şi la creşterea economică, potrivit datelor INS.

Institutul Naţional de Statis­tică va publica astăzi primele date despre evoluţia economiei în trimestrul patru din 2014 şi pe întreg anul trecut şi se aşteaptă ca indus­tria să aibă un aport însemnat la creşterea economică pe care analiştii o anticipează la 2,7 – 3%. În primele nouă luni din 2014 economia a avansat cu 2,9%, cu un salt însemnat în T3, de 3,3%, industria contribuind cu 1,4% la această creştere.

Potrivit INS, în 2014, comparativ cu 2013, producţia industrială (serie brută) a avansat cu 6,1%, graţie creşterii industriei prelucrătoare (Ă7,5%) şi industriei extractive (Ă1,0%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a scăzut cu 4,7%.

Pe ansamblu, în întreaga industrie salariile sunt mai mari decât în alte domenii, dar diferenţele între ramuri sunt uriaşe. În decembrie (când s-au acordat şi prime), salariul mediu net pe economie a fost de 1.866 de lei, iar în industrie de 1.962 de lei. Însă în industria de confecţii (fabricarea articolelor de îmbrăcăminte) acesta a fost de 1.168 de lei, iar în extracţia petrolului şi a gazelor de 5.802.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO