Proiectul actual de întărire a reglementării financiare la nivel global trebuie verificat prin prisma compatibilităţii sale cu trăsăturile profunde ale omului, care nu se schimbă, relevante fiind capacitatea omului de a dori şi de a raţiona, incapacitatea sa de a prevedea viitorul şi spiritualitatea din care rezultă dorinţa omului de a fi respectat, scrie Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR, în cartea „Sfârşitul reglementării şi ultimul reglementator“, lansată sâmbătă la salonul de carte Bookfest. Cartea fost publicată la Editura Curtea Veche şi are 160 de pagini.
Din dorinţa omului de a fi respectat rezultă că reglementarea este strict necesară pentru a asigura transparenţa acţiunilor, reflectarea corectă a operaţiilor în sistemele de memorare ale societăţii şi combaterea fraudei, apreciază consilierul guvernatorului.
O reglementare insuficientă sau una în exces încalcă libertatea de alegere a oamenilor, consideră Croitoru, care afirmă că în carte a adus argumente că pe termen lung întărirea reglementării de tipul „comandă şi control“, care se realizează în prezent, se va dovedi ineficientă. Lucian Croitoru, care are 56 de ani, a lucrat până acum în toată cariera sa numai în funcţii publice.
Euforia şi panica sunt principalele forţe care determină ciclul financiar şi ciclul de afaceri, iar reglementarea nu le poate tempera decât dacă instituie controale severe care suprimă libertatea de alegere, inclusiv controlul fluxurilor de capital, aminteşte Croitoru.
Prezent la lansare, Florian Neagu, şef serviciu la Direcţia Stabilitate Financiară în BNR, a arătat că la nivel mondial se constată o tendinţă de înăsprire a reglementărilor, iar din cartea lui Lucian Croitoru reiese că nu ar trebui să ne aşteptăm ca în urma reglementărilor să nu mai apară crize financiare, având în vedere că resorturile crizelor stau în comportamentul uman. Neagu a arătat că din perspectiva autorului cărţii nu este atât de important nivelul reglementării, ci tipul reglementării.
În lumea financiară nu s-a respectat în ultimii ani principiul „cine greşeşte plăteşte“, iar contribuabilii au achitat bună parte din factura erorilor din sectorul bancar. În aceste condiţii, tendinţa de înăsprire a reglementărilor antrenează costuri mai mari pentru bănci, dar banii ar urma să fie folosiţi atunci când vor apărea probleme astfel ca „nevinovaţii“ să plătească mai puţin în viitor, a mai spus Neagu.
La lansarea de carte au mai vorbit Virgil Stoenescu (membru în consiliul de administraţie al BNR), Marian Preda, decanul Facultăţii de Sociologie şi liderul Mişcării Populare, formaţiune politică apropiată de preşedintele Traian Băsescu, şi Alexandru Taşnadi, profesor universitar la Academia de Studii Economice.
Acest articol a apărut în ediţia tiparită a Ziarului Financiar din data de 03.06.2013
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels